Business Internaţional

In pofida pesimismului general, Commerzbank si Dresdner Bank discuta posibilitatea fuziunii

03.07.2000, 00:00 15



Consiliul de Administratie al Dresdner Bank va discuta in reuniunea ordinara de maine posibilitatea unei fuziuni cu Commerzbank, in contextul unui pesimism in crestere fata de sansele crearii unei institutii competitive la nivel european si care sa consolideze pozitia Dresdner in sectorul de "invesment banking".

Martin Kohlhaussen, presedintele Commerzbank, incearca la randul sau sa convinga boardul bancii de logica fuziunii cu Dresdner, intr-un moment in care numeroase banci rivale incearca sa se extinda prin achizitii, conform conceptului "mai mare inseamna mai bun".

Cele doua banci au anuntat in urma cu doua saptamani initierea unor runde de negocieri care, in opinia unor surse din sectorul bancar german, ar putea conduce la o fuziune totala prin care sa fie creata cea de-a doua mare banca din Germania, cu o valoare de piata de circa 40 miliarde de euro (38,38 miliarde de dolari).

Bernd Fahrholz, presedintele Dresdner Bank, a declarat saptamana trecuta ca doreste incheierea unui acord cat mai curand posibil.

O eventuala fuziune ar permite celor doua banci importante reduceri ale costurilor operationale in domeniul serviciilor de retail prin restrangerea personalului si a numarului de sucursale.

Realizarea fuziunii este conditionata in primul rand de decizia actionarilor majoritari ai celor doua institutii: compania de asigurari Allianz, care detine 21,7% din capitalul Dresdner si holdingul financiar olandez Rebon, care controleaza 17% din actiunile Commerzbank.

Surse din mediile bancare germane sustin ca Allianz s-ar putea opune acestei afaceri prin care rivala sa italiana Generali, care detine 5% din actiunile Commerzbank, si-ar consolida pozitia pe piata germana, beneficiind de canalele de distributie reprezentate de sucursalele bancare.

Totusi, problema nu este considerata ca fiind insurmontabila. Mai greu de multumit pare a fi grupul financiar Rebon, care sustine ideea fuziunii Commerzbank cu o banca straina si nu una germana.

Potrivit unor oficiali ai Commerzbank, citati de Reuters, Rebon ar fi dispus sa-si vanda actiunile la un pret de 50 de euro pe actiune, respectiv cu 35% peste actuala valoare de piata a titlurilor Commerzbank.

Un alt potential obstacol in calea fuziunii il consituie chiar cei 11 directori din boardul Commerzbank, in conditiile in care multi dintre acestia isi vor pierde pozitiile. De altfel, reducerile de personal determinate de fuziunea celor doua banci sunt estimate la circa 13.000 de persoane in Germania.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO