Business Internaţional

În căutarea averii secrete a lui Putin, care ar putea fi cel mai bogat şef de stat din istorie

Averea preşedintelui rus Vladimir Putin s-ar ridica la 40 de miliarde de dolari sau chiar la 70 de miliarde de dolari, aceasta pe lângă cele 20 de locuinţe, 19 elicoptere, patru iahturi şi 43 de aeronave care-i revin în virtutea funcţiei

Averea preşedintelui rus Vladimir Putin s-ar ridica la 40 de miliarde de dolari sau chiar la 70 de miliarde de dolari, aceasta pe lângă cele 20 de locuinţe, 19 elicoptere, patru iahturi şi 43 de aeronave care-i revin în virtutea funcţiei

Autor: Daniela Stoican

05.05.2014, 00:00 4343
Suspiciunile că preşedintele Rusiei Vladimir Putin deţine o avere secretă îi preocupă de ani de zile pe analişti, pe politicienii din opoziţia rusă, pe jurnalişti, dar şi pe agenţiile secrete străine, dar cu toate acestea eforturile lor de a o scoate la lumină nu s-au soldat cu succes. Sumele vehiculate sugerează că Putin ar putea controla o avere de 40 de miliarde de dolari sau chiar de 70 mld. dolari, ceea ce l-ar face teoretic pe acesta cel mai bogat şef de stat din istoria modernă a lumii, scrie The New York Times.

Autorităţile americane au anunţat luna trecută sancţiuni împotriva mai multor oligarhi ruşi, printre care şi Gennadi N. Timcenko, acţionar al Gunvor Group, al patrulea mare trader de petrol din lume, cu sediul în Elveţia. În anunţ, administraţia americană a men­ţionat că „Putin are investiţii în Gunvor şi ar putea avea acces la fondurile Gunvor”. Dovezile clare au fost puţine, iar Gunvor a negat cu vehemenţă orice legături financiare cu Putin.

Cât de mult ar vrea Putin să adune o avere personală este un subiect dezbătut de multă vreme atât în Rusia, cât şi în Vest. Mulţi spun că Putin pare mai degrabă motivat de dorinţa de putere şi de naţionalism decât de câştigurile materiale, având în vedere că are la dispoziţie avantaje majore care vin odată cu funcţia de preşedinte – palate, avioane şi maşini de lux. Mai precis are la dispoziţia sa 20 de locuinţe, 19 elicoptere, patru iahturi şi 43 de aeronave, conform unui raport dat publicităţii în 2012 de liderul opoziţiei Boris I. Nemţov.

Sunt voci care spun că Putin îşi doreşte avere pentru că banii sunt un indicator al statutului şi al puterii într-o societate a cărei tranziţie către capitalism a creat miliardari  „ad hoc” pe ruinele comunismului. Telegramele diplomatice obţinute de Wikileaks au arătat că a fost acordată multă atenţie subiectului averii preşe­dintelui rus. Telegramele îl legau pe Putin nu doar de Gunvor, ci şi de Surgut­neftegaz, o mare companie petrolieră, şi de monopolul exportului de gaze ruseşti Gazprom, dar foloseau expresii precum  „se pare că“ .

Într-o telegramă diplomaţii citau un director de la General Electric care a spus într-un cadru privat că Vladimir Yakunin, preşedintele companiei feroviare Russian Railways, deţinută de stat, „a făcut plăţi cash semnificative către Putin” şi estima că liderul rus avea o avere de „mult peste 10 miliarde de dolari”.

Serviciile americane de spionaj CIA au realizat în 2007 o evaluare secretă a averii lui preşedintelui rus, potrivit unor oficiali care au citit-o. Analiza, care nu a fost publicată niciodată, corespunde în mare parte cu afirmaţiile publice făcute ulterior de un analist politic, potrivit cărora Putin deţinea participaţii în Gunvor, Gazprom şi Surgutneftegaz în valoare de aproximativ 40 miliarde dolari la vremea respectivă.

Stanislav Belkovsky, analist politic cu legături cu Kremlinul, a dezvăluit pentru mai multe ziare europene în 2007 că Putin adunase o avere de „cel puţin” 40 miliarde dolari prin participaţii semnificative la câteva dintre cele mai mari companii ruseşti. Potrivit acestuia putin controla în secret „cel puţin 75%” din Gunvor, 4,5% din Gazprom şi 37% din Surgutneftegaz. Informaţiile lui Belkovsky ar avea la bază surse anonime din interiorul Kremlinului.

Rusul Garry Kasparov, fostul campion mondial la şah, devenit între timp lider al opoziţiei, spune că averea lui Putin este probabil atât de bine îngropată încât ar fi dificil de dovedit conform standardelor cerute de avocaţii americani. „Sunt sigur că se poate ajunge la ea, dar este posibil să fie necesar să încalci mai multe reguli până acolo”, spune el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO