Business Internaţional

Iaşi: Focare de COVID-19 în două spitale şi la un centru pentru persoane vârstnice

Iaşi: Focare de COVID-19 în două spitale şi la un...

Autor: Laura Buciu

24.10.2020, 15:06 823

Cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi şi de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi au COVID-19. Şi la Casa de Bătrâni şi Bolnavi Papa Ioan Paul al II-lea sunt infectaţi cu SARS-CoV-2.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a transmis că cinci cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi – Unitatea de Transfuzii Sanguine au fost diagnosticate cu COVID-19.

Cazurilor confirmate au fost izolate la domiciliu, s-a făcut dezinfecţia spaţiilor unităţii şi s-a reinstruit personalul privind regulile de igienă personală şi cu portul echipamentului de protecţie.

Anchetă este în desfăşurare.

Un alt focar a fost înregistrat la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” - Laboratorul de Analize Medicalem unde sunt cinci cadre medicale confirmate cu COVID-19.

Şi aceste cazuri confirmate sunt în izolare la domiciliu şi s-au luat măsuri la fel ca şi la „Sf. Spiridon”.

Un focar uriaş a fost depistat la Casa de Bătrâni şi Bolnavi Papa Ioan Paul al II-lea.

Aici sunt 63 de cazuri, dintre care 26 de salariaţi şi 37 de beneficiari.

Cazurile de aici sunt izolate in centru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO