Caută doar în titlu
Business Internaţional

Guvernul ungar „înghite” economia de piaţă bucată cu bucată: Orban vrea ca sectoarele telecom, materiale de construcţii şi transport feroviar să fie controlate de capitalul ungar, printr-o elită antreprenorială loială lui

Guvernul Ungariei ţinteşte noi sectoare economice în care vrea ca antreprenorii ungari loiali guvernului să preia controlul, în ceea ce se conturează drept o tentativă din ce în ce mai evidentă a guvernului Orban de a înghiţi economia de piaţă bucată cu bucată.

Ungaria va încerca în următorul deceniu să sporească rolul capitalului ungar până când acesta va controla mai mult de 50% din sectoare precum telecomunicaţii, materiale de construcţii şi transport feroviar, a anunţat premierul Viktor Orban, citat de Bloomberg.

Noile ţinte extind ambiţiile naţionaliste ale partidului Viktor Orban, care şi-a asumat ţinte similare pentru sectorul de energie, pentru industria bancară şi pentru presă.

Politicile lui Viktor Orban au dus la apariţia unei noi elite antreprenoriale care este loială în totalitatea premierului ungar. Orban şi-a extins influenţa în toate colţurile societăţii şi economiei şi a ajuns să controleze o mare parte din presă.

„Acestea sunt sectoarele pe care vrem să le schimbăm în următorul deceniu”, a declarat Viktor Orban, într-o conferinţă organizat de camera de comerţ şi industrie a ţării.

Ambiţia lui Orban a început deja să fie pusă în practică. Operatorul de reţea controlat de stat Antenna Hungaria a cumpărat deja o participaţie minoritară în Telenor, operatorul de servicii mobile controlat de grupul ceh PPF.

Totodată, dezvoltatorul de software 4iG Nyrt a încercat fără succes să cumpere competitorul T-Systems, o divizie a Deutsche Telekom.

„Presupun că statul intenţionează să îşi majoreze participaţia în Telenor”, a notat Nora Nagy, analist în cadrul Erste Group Bank în Budapesta.

Ungaria a reuşit să majoreze controlul capitalului ungar asupra sectorului bancar de la 40% în 2010 la 57% în prezent, după o serie de tranzacţii care au inclus statul ca intermediar.

Fostele divizii ale GE Capital şi Bayerische Landesbank efectuează una dintre cele mai mari fuziuni bancare de la căderea comunismului în regiune – care ar putea crea a doua cea mai mare bancă din Ungaria, după OTP Bank.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.