Business Internaţional

Guvernul ungar explică de ce face naţionalizări în serviciile publice: Calitatea şi tarifele echitabile sunt mai importante pentru societate decât profiturile companiilor

Ungaria a naţionalizat fon­durile private de pensii pentru a-şi reduce deficitul bugetar la limita de 3% din PIB cerută de Uniunea Europeană, decizie controversată despre care Comisia Europeană spune că nu aduce un aport sustenabil la veniturile statului.
De asemenea, compania de stat MVM, cu operaţiuni în domeniul producerii, distribuţiei şi vânzării de electricitate, a cumpărat afacerile cu gaze naturale din Ungaria ale grupului german de utilităţi E.ON în condiţiile în care anul trecut premierul Viktor Orban a anunţat că intenţionează să transforme distribuţia de energie către locuinţe într-o „activitate non-profit“, potrivit Euroactiv.
În toamna anului 2012, guvernul lui Orban a indicat că vrea să preia unele afaceri de reciclare a metalelor pentru a preveni furtul şi comerţul ilegal. În octombrie 2010, parlamentul ungar a votat cu o majoritate covârşitoare naţionalizarea companiei MAL, responsabilă cu scurgerile toxice de noroi roşu dintr-un rezervor care au provocat cel mai mare dezastru ecologic din această ţară şi moartea a opt persoane.
În plus, Ungaria vrea să preia subsidiara locală a companiei britanice de telefonie mobilă Vodafone, în condiţiile în care probabilitatea ca un al patrulea jucător, deţinut de stat, să reuşească să intre pe piaţa de profil este slabă.

„Nu ne place cuvântul naţionalizare“
Dar „nouă nu ne place să folosim cuvântul naţionalizare deoarece acesta aduce aminte de exproprierile din anii ’40 şi ‘50“, a spus Varga. El a luat anul acesta locul din guvern al lui Gyorgy Matolcsy, mâna dreaptă a premierului şi arhitectul măsurilor neortodoxe de stimulare economică implementate de guvernul Orban. Matolcsy este în prezent preşedintele băncii centrale.
În privinţa naţionalizărilor, Varga a subliniat o schimbare în filosofia politicilor economice cu privire la sectorul serviciilor importante pentru comunitate este evidentă în întreaga lume, iar ideea generală este că tarifele juste şi calitatea serviciilor sunt mai importante decât profiturile furnizorilor.
În urma modificărilor legislative iniţiate de guvern, autoritatea de supraveghere a pieţei energiei a obţinut puterea de a stabili preţurile la electricitate şi gaze naturale, iar furnizorii de utilităţi nu au dreptul de a contesta în justiţie deciziile acesteia. De când guvernul Orban a venit la putere, în 2010, preţul energiei electrice a scăzut cu 10%. Executivul s-a ambiţionat însă să reducă preţurile la utilităţi cu până la 30%. Însă trebuie avut în vedere că anul viitor în Ungaria vor fi organizate alegeri generale.



Taxe mai mari pentru străini şi o economie mai sănătoasă
Referitor la suprataxarea anumitor sectoare economice dominate mai ales de companii străine, ministrul a explicat că în aplicarea impozitelor a fost luată în con­siderare mai ales profitabilitatea compa­niilor şi nu naţionalitatea proprietarilor lor.
Guvernul a introdus taxele suplimentare pentru a acoperi deficitul bugetar şi strânge fonduri pentru stimularea economiei. Suprataxării cel mai gălăgios s-au opus băncile, acuzate de Orban că nu aduc suficient de multă lichiditate în economie. Varga a subliniat că şi acestor companii le va fi mai bine după relansarea economiei.
Întrebat de percepţia nu tocmai bună pe care investitorii străini o au despre economia ungară, ministrul a răspuns că „multe afaceri va trebui să se obişnuiască“ cu rapiditatea cu care o majoritate stabilă în parlament poate adopta modificări.
În privinţa îngrijorărilor că politicile econmice percepute ca neprietenoase cu piaţa vor descuraja investitorii străini, Varga a subliniat că încrederea investitorilor nu s-a deteriorat în ultimii ani, companiile străine încă investesc în această ţară şi beneficiază de faptul că deciziile politice se iau mai rapid, iar Ungaria a devenit „foarte atractivă“ pentru afaceri după reformarea regimului de taxe şi impozite.

Companiile mari sunt încă atrase de Ungaria, spune ministrul
Cifrele şi faptele par să-i dea dreptate ministrului. Costurile cu care Ungaria se fi­nanţează de pe pieţele internaţionale au scăzut săptămâna trecută la cel mai redus nivel din septembrie 2005, în condiţiile în care banca centrală a redus în martie dobânda de politică monetară la minimul record de 5%, potrivit Bloomberg.
Şedinţa din martie a fost prima în care Consiliul Monetar a fost condus de noul preşedinte al băncii centrale Matolcsy. De asemenea, guvernul a semnat în ultimii ani parteneriate strategice cu unitatea locală a produ­cătorului de echipamente de teleco­municaţii Nokia Siemens Networks, cu compania Coca-Cola, producătorul de alu­miniu Alcoa, constructorii auto Daimler şi Suzuki, producătorul sud-coreean de anve­lope Hankook, gigantul american industrial General Electric, companiile de tehnologie Microsoft, IBM şi Jabil Circuit, producă­torul elveţian de locomotive Stadler Rail, retailerul britanic Tesco, compania de servicii IT Tata Consultancy Services din India, precum şi cu producătorul farma­ceutic Richter.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.