Business Internaţional

Guvernul ungar anunţă relaxarea restricţiilor, dar acţiunile sale pe fondul pandemiei stârnesc controverse

Guvernul ungar anunţă relaxarea restricţiilor, dar...

Autor: Catalina Apostoiu

27.04.2020, 00:05 164

Ungaria va începe relaxarea unor restricţii impuse în con­tex­tul pandemiei de la începutul lunii mai, a anunţat pre­mi­e­rul ungar Viktor Orban, adăugând că se aşteaptă ca eco­no­mi­a să-şi revină rapid de pe urma coronavirusului, rela­tea­ză Reu­ters.

Măsurile de carantină implementate cu o lună în urmă au dis­trus zeci de mii de locuri de muncă. Orban a declarat că recuperarea acestora reprezintă principala sa prioritate.

De luna viitoare restricţiile vor fi gradual relaxate pentru a rea­duce economia la normal cât mai rapid. Restricţiile vor fi men­ţinute pentru cei în vârstă, cei bolnavi şi cei care trăiesc în ora­şele mari.

Ungaria va urma exemplul ţării vecine Austria, unde restricţiile vor fi relaxate în următoarele săptămâni, a anunţat Orban. Acesta a arătat că se aşteaptă ca economia să-şi revină ra­pid, în condiţiile în care guvernul său se concentrează pe sal­varea sau recrearea de locuri de muncă.

Think tank-ul GKI estimează că după pierderea a 60.000 de locuri de muncă în martie, alţi 100.000 de oameni îşi vor pierde slujbele în aprilie, o lovitură severă pentru ţara cu 10 milioane de locuitori, unde şomajul s-a situat ani la rând la minime istorice pe fondul creşterii economice rapide.

Perspectivele nu sunt clare. Ministrul de finanţe Mihaly Varga a declarat că se aşteaptă ca PIB-ul să scadă cu aproximativ 3% în acest an, în timp ce banca centrală speră la creştere pozitivă chiar şi în acest an.

Orban susţine că este mulţumit cu o rată de creştere de aproximativ zero. Premierul ungar este însă în continuare acu­zat că se foloseşte de criza coronavirusului pentru a-şi promova propriile interese.

Decizia Parlamentului de a-i conferi acestuia puteri nelimitate pentru a lupta cu pandemia a stârnit critici virulente atât din partea opoziţiei locale, cât şi a oficialilor europeni.

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a insistat recent că decizia are legătură doar cu pandemia de coronavirus şi că este o ìminciunăî să se sugereze că aceasta se va întâmpla pe termen nelimitat.

De când i s-a permis să conducă prin decret, criticii l-au acuzat pe Orban că se foloseşte de noile drepturi pentru a-şi creşte puterea şi a-i lua agresiv în vizor pe politicienii din opoziţie înaintea alegerilor generale din 2020, scrie Financial Times.

Primul decret al lui Orban a făcut toate parcările gratuite, luând municipalităţilor o sursă vitală de venit. Acesta a stopat de asemenea finanţarea tuturor partidelor politice din iunie până la sfârşitul anului, banii fiind reorientaţi către un fond de urgenţă pentru coronavirus. Taxele pe maşini, plătite de asemenea guvernelor locale, au fost de asemenea redirecţionate către fond.

Un alt decret a conferit guvernului puterea de desemnare a zonelor economice speciale, taxele fiind transferate de la autorităile locale la consiliile districuale, majoritatea acestora dinurmă având lideri loyali partidului lui Orban.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO