Business Internaţional

Guvernul polonez aruncă în ceaţă companiile care vor să exploreze gazele de şist ale ţării

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

20.03.2013, 00:02 1028

Guvernul polonez a propus o serie de reguli pentru sectorul gazelor de şist care prevăd, printre altele, ca licitaţiile pentru obţinerea licenţelor de extracţie să fie organizate după efectuarea lucrărilor de explorare şi, de asemenea, crearea unui operator naţional care ar putea deţine cote din licenţe, scrie The Warsaw Business Journal.

Regulile sunt criticate de cei interesaţi de gazele de şist din Polonia, cea mai mare economie din Europa de Est, deoarece acestea fac nesigur că o companie care a investit în forajele de explorare va face bani prin aceeaşi licenţă din operaţiunile de exploatare. Investitorii sunt, de asemenea, îngrijoraţi de planul guvernului de a crea un operator naţional al gazelor de şist. Ei apreciază că dacă acesta ajunge să deţină participaţii în licenţe, costurile suportate de companii vor fi mai ridicate decât taxa de 40% pe profit propusă de guvern.

Până în prezent, Polonia a acordat 109 licenţe de explorare a gazelor de şist. Dintre acestea, cele mai multe (16) sunt deţinute de compania de stat PGNiG. Aceasta împreună cu grupul minier KGHM, cel de utilităţi PGE şi com­pa­niile Tauron şi Enea ar trebui să for­meze operatorul naţional al gazelor de şist.

Polonia derulează cel mai ambiţios proiect din Europa de a dezvolta un sector al gazelor de şist în efortul de a reduce dependenţa de importurile de energie din Rusia, care-i asigură cea mai mare parte a consumului.

Planurile au fost afectate însă de reducerea cu 90% a estimărilor iniţiale privind rezervele recuperabile şi de retragerea grupului american Exxon­Mobil.

Forajele test sugerează, de asemenea, că rocile din care se pot extrage gazele sunt la adâncimi mai mari decât în SUA, ţară care cunoaşte un boom al gazelor de şist. În plus, un alt investitor important interesat de resursele Poloniei, compania canadiană Talisman Energy, s-ar putea retrage, potrivit agenţiei Thomson Reuters. Talisman deţine trei licenţe. Printre companiile încă active se numără Chevron şi ConocoPhilips.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO