Business Internaţional

Grupul german Merck acuză rivalul din SUA cu acelaşi nume că i-a furat pagina de Facebook

Autor: Marius Oncu

23.11.2011, 19:26 124

Producătorul german de medicamente Merck KGaA a acuzat rivalul american Merck & Co, activ tot în sectorul farmaceutic, că i-a furat pagina de Facebook şi a anunţat că intenţionează să-şi ceară drepturile în instanţă, transmite Reuters.

Cele două grupuri Merck au fost separate prin Tratatul de la Versailles, ca parte a reparaţiilor plătite de Germania după Al Doilea Război Mondial. Ambele companii deţin drepturi asupra mărcii Merck, însă în regiuni geografice diferite.

Merck KGaA a cerut unui judecător din New York să oblige Facebook să ofere informaţii care să ajute la stabilirea modului în care grupul german a pierdut pagina de Facebook şi capacitatea de a o administra.

Potrivit plângerii depuse la tribunal, Merck KGaA a încheiat un contract cu Facebook în martie 2010 pentru utilizarea exclusivă a paginii, dar a descoperit în octombrie că aceasta era folosită de grupul american Merck & Co.

Compania Facebook "nu a cooperat" în restabilirea controlului şi a părut a fi evazivă în comunicarea cu grupul german, se arată în plângere.

"Deoarece Facebook este un important vehicul de marketing, pagina are o valoare ridicată pentru Merck, iar însuşirea ilegală a acesteia produce prejudicii grupului. Nu este clar cum s-a întâmplat aşa ceva sau cine este de vină, iar Facebook nu furnizează informaţii despre ce s-a întâmplat", susţine Merck KGaA.

Merck KGaA a avertizat că ar putea declanşa o acţiune în instanţă referitoare la încălcarea contactului şi amestec în afacerile grupului, dar nu a indicat pe cine va da în judecată.
Facebook nu a răspuns imediat la o cerere de a comenta acuzaţile. Reprezentanţii celor două gerupuri Merck au refuzat să comenteze.

Merck & Co are sediul în statul american New Jersey şi a avut în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de aproape 36 miliarde de dolari (27 miliarde de euro), în timp ce Merck KGaA, cu sediul în Darmstadt, Germania, a raportat venituri totale de 7,6 miliarde de euro.

Compania Facebook este înregistrată în statul american California.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO