Caută doar în titlu
Business Internaţional

Grupul Fiat Chrysler încearcă să supravieţuiască cu o linie de credit de 6,3 miliarde de euro garantată de statul italian

Grupul Fiat Chrysler se află în discuţii pentru accesarea unei linii de credit în valoare de 6,3 miliarde de euro care este garantată de statul Italian, aceasta fiind cea mai mai mare linie de credit garantată de stat, acordată unei singure companii din istoria bancară a ţării, scrie Financial Times.

În acest moment, producătorul auto este în discuţii cu Intesa Sanpaolo despre achiziţia unei noi linii de credit care ar fi susţinută de guvern, conform informaţiilor pe surse.

Luna trecută, producătorul auto a luat 6,25 miliarde de euro din facilitatea sa de credit revolving şi a atras o linie separate de credin în valoare de 3,5 miliarde de euro de la un grup de bănci.

În timp ce operaţiunile cele mai profitabile ale grupului Fiat Chrysler rămân în SUA, compania este vitală pentru economia Italiei, reprezentând o parte semnificativă a unei industrii auto care reprezintă mai mult de 8% din produsul intern brut al ţării.

Dacă este acordată, garanţia de stat pentru linia de credit va viza protejarea locurilor de muncă în cadrul industriei auto, necesitând ca grupul Fiat Chrysler să negocieze planurile de angajare cu sindicatele şi să limiteze orice mutare a locurilor de muncă din Italia.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.