Business Internaţional

Google nu iartă nimic. Decizia radicală luată de companie care afectează zeci de angajaţi după un protest

Google nu iartă nimic. Decizia radicală luată de...

Autor: Andreea Tobias

18.04.2024, 14:49 105

Google a concediat 28 de angajaţi care au protestat săptămâna aceasta faţă de un contract de cloud computing încheiat de companie cu guvernul israelian.

Angajaţii au fost concediaţi după ce o anchetă a constatat că au organizat proteste în birourile Google din New York şi Sunnyvale, California.

În Sunnyvale, aceştia au intrat în biroul directorului general al Google Cloud, Thomas Kurian, potrivit unei postări pe X a grupului care a organizat demonstraţia, No Tech For Apartheid.

Protestatarii au ţinut bannere pe care scria "Gata cu genocidul pentru profit" şi "Suntem alături de palestinienii, arabii şi musulmanii de la Google".

Un purtător de cuvânt al Google a declarat joi pentru CNN că protestele "au făcut parte dintr-o campanie de lungă durată a unui grup de organizaţii şi persoane care în mare parte nu lucrează" la companie.

"Până în prezent, am încheiat investigaţii individuale care au dus la încetarea contractului de muncă pentru 28 de angajaţi şi vom continua să investigăm şi să luăm măsuri, după caz", spune compania.

Google şi Amazon au un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru a furniza servicii de cloud computing guvernului şi armatei israeliene, cunoscut sub numele de Project Nimbus, potrivit No Tech For Apartheid.

Israelul a respins afirmaţiile potrivit cărora comite un genocid în Gaza, susţinând că duce războiul împotriva Hamas în legitimă apărare.

Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, ucigând aproximativ 1.200 de persoane şi luând peste 250 de ostatici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO