Business Internaţional

Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, le-a spus clienţilor că a sosit momentul să cumpere aur, văzut în prezent de companie drept o „monedă de ultim resort”

Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci din...

Autor: Eduard Ivanovici

29.03.2020, 10:09 4804

Goldman Sachs, una dintre cele mai mari companii de holding bancar din lume, le-a spus clienţilor că, în acest moment, aurul a devenit „o monedă de ultim resort”, scrie Financial Times.

Luni, aurul a înregistrat o creştere de peste 4%, după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat că va cumpăra cantităţi nelimitate de obligaţiuni guvernamentale, în condiţiile în care dolarul american a continuat să scadă săptămâna trecută.

„Am spus de mult timp că aurul este o monedă de ultim resort, acţionând ca o punte pusă dinspre deprecierile monetare atunci când factorii decizionali amortizează şocurile economice”, a spus Jeffrey Currie, membru în cadrul Goldman Sachs. În plus, aurul este văzut de mulţi investitori drept o modalitate de a te proteja de inflaţie şi de valorile tot mai mici ale monedelor de schimb.

În timp ce ratele dobânzilor au fost ţinute aproape de zero, probabil că guvernele vor folosi politicile fiscale pentru „împinge inflaţia spre ţintele propuse”, a spus  Jim Luke, administrator de fonduri în cadrul companiei Schroder Global Fund.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO