Business Internaţional

Goldman Sachs: Economia zonei euro se va contracta cu 9% în 2020

Goldman Sachs: Economia zonei euro se va contracta cu 9%...

Autor: Alex Ciutacu

24.03.2020, 12:29 286

Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci americane, şi-a redus estimarea de creştere pentru zona euro, avertizând că regiunea este sever afectată de criza COVID-19, ceea ce ar duce la o scădere a economiei cu 9%, întrucât statele membre UE au primit „liber la deficite”, potrivit FT.

Banca americană de investiţii le-a transmis astăzi clienţilor că se aşteaptă ca economia zonei euro să scadă cu 4% în primul trimestru şi cu 11,4% în al doilea.

Economiştii băncii au dat vina pe „măsurile stricte de contaminare, reprezentând un motiv evident pentru aceste scăderi atât din economiile locale, dar şi pentru o recesiune globală”, a atras atenţia banca.

Cele mai puternice scăderi vor fi înregistrate de Italia şi Spania, economii despre care Goldman crede că vor scădea cu 11,6%, respectiv 9,7% în 2020.

Goldman Sachs se aşteaptă ca economia Germaniei să scadă cu 8,9%, cea a Marii Britanii cu 7,5% şi cea a Franţei cu 7,4%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO