Business Internaţional

Global Green One construieste o uzina de 100 milioane de euro in Ungaria

26.07.2007, 17:49 14

Global Green One, companie producatoare de energie electrica, a decis sa infiinteze o uzina de bioetanol de 101,6 milioane de euro in Bekescsaba, sudul Ungariei, scrie Portfolio. Uzinele vor fi construite in orasele Kalocsa, Szombathely si Koszeg, ultima fiind deja tinta pentru o uzina de circa 405 milioane de euro in mai 2007. Aceste investitii ale companiei in Ungaria se vor ridica la peste 486 milioane de euro. Global Green One opereaza in Stockholm o uzina similara cu cea pe care doreste sa o construiasca in Bekescsaba. Compania a gasit deja locatia pentru constructie si este in stadiul de cumparare a proprietatii. Lucrarile sunt programate sa inceapa in luna aprilie a anului viitor, imediat ce toate documentele vor fi in regula. Uzina, care va procesa 200.000 de tone de porumb anual cu ajutorul unui numar de 100 de angajati, va intra in functiune in ianuarie 2009. Partea de logistica a companiei va mai crea inca 100 de locuri de munca. Bela Racker, directorul diviziei locale a Global Green One, a spus ca se doreste semnarea unor contracte cu furnizorii pe o durata de 15 ani. Compania se asteapta ca uzina sa aduca un venit de aproximativ 65 de milioane de euro anual. Global Green One are parteneri precum firma de furnizari si logistica Sea Crown, compania Hifab, Siemens GmbH, VTS, Det Norske Veritas, ministrul de externe din Norvegia, ministrul de externe din Suedia, Societatea Regala pentru Dezvoltare din Norvegia si Rezz Capital Parteners din Suedia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO