Business Internaţional

Germania şi organizaţii internaţionale cer consolidarea sistemului comercial global şi contracarearea protecţionismului

Germania şi organizaţii internaţionale cer...

Autor: Mihai Draghici

10.04.2017, 19:47 59

Într-un comunicat comun, cancelarul Angela Merkel şi directorii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Mondiale (BM), Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCED) şi Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) exprimă intenţia consolidării sistemului comercial mondial prin deschiderea pieţelor economice şi favorizarea schimburilor comerciale, în scopul creşterii economice.

"Actualele provocări mondiale necesită o atenţie la nivel global, responsabilităţi globale şi soluţii globale", se arată în comunicatul comun, citat de site-ul T-online.de.

Comunicatul nu conţine nicio referire directă la politicile protecţioniste implementate de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, sub sloganul "America, în primul rând", dar subliniază că sunt "mai importante ca niciodată cooperarea şi coordonarea în domeniul politicilor comerciale" internaţionale.

"Riscul accentuării tendinţelor protecţioniste constituie un stimulent şi mai clar în sensul susţinerii unor reglementări mai puternice în domeniul comerţului internaţional", subliniază comunicatul semnat de Angela Merkel şi de directorii principalelor organizaţii internaţionale de profil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO