Business Internaţional

Germania pune noi condiţii Greciei în schimbul bailout-ului, în timp ce Europa este sub asediul agenţiilor de rating

Angela Merkel: „Programul Greciei nu poate şi nu va fi modificat“

Autor: Bogdan Cojocaru

15.02.2012, 00:05 1801

Miniştrii de finanţe din zona euro se vor întâlni din nou mâine pentru a lua o decizie în privinţa aprobării celui de-al doilea pachet de salvare destinat Greciei a cărui valoare ar putea depăşi 130 miliarde euro.

Germania şi aliaţii săi europeni, neîncrezători în promisiunile Atenei, nu par pregătiţi să dea undă verde acordului fără de care statul elen va intra în faliment chiar luna viitoare.

Între timp, agenţia de rating Moody's a retrogradat calificativele a şase ţări din zona euro, printre care Italia şi Spania, şi a avertizat Franţa, Austria şi Marea Britanie.

Mai mulţi oficiali de rang înalt din Uniunea Europeană apreciază că Grecia respectă condiţiile cerute de Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană după ce parlamentul grec a aprobat, duminică, măsurile de austeritate, inclusiv reduceri suplimentare de cheltuieli de 325 milioane euro, cerute de finanţatorii internaţionali ai statului elen, scrie Financial Times.

Noile pretenţii ale Germaniei

Alţi oficiali au declarat însă că Germania şi Olanda sunt sceptice în privinţa angajamentelor Greciei. Un grup de lucru al oficialilor din zona euro a alcătuit o listă cu noi condiţii cerute Atenei şi de îndeplinirea cărora depinde rezultatul reuniunii de mâine. Lista cere dovezi că pot fi făcute reducerile suplimentare de cheltuieli, detalii despre cum Grecia intenţionează să diminueze cu 15% costurile cu forţa de muncă şi reasigurări că toţi liderii politici greci sprijină acordul cu finanţatorii internaţionali.

Această din urmă condiţie este problematică, având în vedere că Antonis Samaras, liderul unui important partid de opoziţie, Noua Democraţie, şi probabil următorul premier al Greciei, a indicat că va încerca să renegocieze acordul de bailout după alegerile din aprilie, ceea ce a înfuriat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

"Nu pot şi nu vor fi schimbări în acest program", a declarat Merkel, potrivit Bloomberg.

Dacă Germania şi alte state creditoare nu vor fi convinse că Grecia o ia pe calea propusă de ele, pachetul de bailout va fi aprobat condiţional şi va fi reexaminat la următorul summit al miniştrilor de finanţe din zona euro, de săptămâna viitoare. În acest caz, miniştrii vor da undă verde doar unei părţi critice a programului, respectiv restructurarea datoriilor greceşti deţinute de investitorii privaţi, care trebuie iniţiată foarte rapid, având în vedere că pe 20 martie Grecia trebuie să ramburseze datorii de 14,5 miliarde euro. O decizie finală privitoare la programul de salvare va fi luată, probabil, la reuniunea din martie a liderilor europeni, potrivit The Wall Street Journal.

Ce primeşte în schimb Grecia

După ce a devenit clar că programul anterior de salvare, de 110 miliarde de euro, nu este eficient, ofi­cialii europeni iau în considerare creşterea ţintei sta­bilite pentru datoria Greciei pentru 2020 de la 120% din PIB la 125% din PIB.

De asemenea, o pro­pu­nere analizată este ca guver­nele creditoare să accepte re­ducerea dobânzilor împru­mu­turilor date statului elen prin programul din mai 2010, iar BCE şi alte bănci centrale să accepte ca Grecia să ram­bur­seze datoriile pe care le are către ele sub valoarea nominală.

Dobânzile pentru împrumuturile primului program de bailout sunt în prezent, după o reducere, de 3% pentru scadenţe la trei ani şi de 4% pentru maturităţi mai mari.



Lista cu noile condiţii cere:
  • dovezi că pot fi făcute reducerile suplimentare de cheltuieli;
  • detalii despre cum Grecia intenţionează să diminueze cu 15% costurile cu forţa de muncă;
  • reasigurări că toţi liderii politici greci sprijină acordul cu finanţatorii internaţionali.

Moody's a retrogradat Italia şi Spania şi ameninţă Franţa şi Marea Britanie

Agenţia de evaluare financiară Moody's a redus ratingurile a şase ţări europene, printre care Italia, Spania şi Portugalia şi a avertizat că ar putea retrograda calificativul de top al Franţei şi, în premieră pentru o firmă de rating, pe cel al Marii Britanii.

Agenţia şi-a motivat decizia prin slăbirea capacităţii statelor de a implementa măsuri pentru reducerea datoriilor, potrivit The Wall Street Journal.

Acţiunea Moody's urmează valului de retrogradări efectuate de Standard & Poor's şi Fitch luna trecută. Moody's atrage atenţia asupra fragilităţii pieţelor financiare din Europa şi asupra riscului producerii unor şocuri în sistem din cauza crizei.

Toate ratingurile noi au perspectivă negativă. România are de la Moody's ratingul "Baa3", ultimul din clasa celor recomandate investiţiilor şi superior celui al Portugaliei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO