Business Internaţional

Fuselajul avionului prăbuşit în Marea Mediterană nu a fost găsit - oficial EgyptAir

Fuselajul avionului prăbuşit în Marea Mediterană nu a...

Autor: Raluca Manga

20.05.2016, 08:49 38427

Vicepreşedintele companiei EgyptAir, Ahmed Adel, a revenit asupra declaraţiilor făcute iniţial pentru CNN, potrivit cărora fuselajul avionului de pasageri egiptean prăbuşit joi dimineaţă în Marea Mediterană ar fi fost găsit, spunând că acele fragmente nu aparţin avionului căutat, potrivit Le Figaro.

"Epava nu apaţine aparatului nostru", a spus acesta, citat de CNN.

Cum arată satul de vis unde nu există drumuri, maşini sau aglomeraţie - GALERIE FOTO

Cum arată cea mai mare navă de croazieră construită vreodată. A costat un miliard de dolari. Galerie FOTO

Topul oraşelor cu cel mai ridicat standard de viaţă. Galerie FOTO

 

Cu câteva ore înainte, Ahmed Adel declarase că fuselajul avionului de pasageri egiptean a fost găsit. "Am găsit fuselajul", declara pentru CNN, Ahmed Adel, directorul adjunct al companiei EgyptAir. Acesta nu a oferit atunci detalii despre zona în care a fost localizat fuselajul avionului prăbuşit.

La rândul său, preşedintele Comitetului grec de Securitate Aeriană a declarat pentru AFP că fuselajul găsit în zona apropiată de presupusa prăbuşire a avionului EgyptAir "nu provine de la un avion".

"Până în prezent, analiza fragmentelor găsite indică faptul că acestea nu aparţin unui avion, omologul meu egiptean mi-a confirmat de asemenea, în cursul ultimei noastre discuţii, că nu s-a dovedit faptul că acestea aparţin aeronavei EgyptAir (...)", a afirmat Athanassios Binos, preşedintele Comitetului grec de Securitate Aeriană.

"Ceea ce a fost găsit, sunt o bucată de lemn şi materiale textile care nu aparţin unui avion", a insistat acesta.

Compania aeriană EgyptAir anunţase anterior că fragmente de fuselaj aparţinând avionului dispărut în Marea Mediterană cu 66 de persoane la bord au fost găsite în apropiere de insula greacă Karpathos, unde se presupune că s-a prăbuşit avionul.

"Ministerul Aviaţiei Civile a primit o scrisoare din partea Minsterului egiptean al Afacerilor Externe în care se confirmă descoperirea fuselajului avionului care efectua zborul MS804", anunţase EgyptAir pe Twitter, adăugând că "veste de salvare şi bucăţi de plastic" pluteau pe apă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO