Business Internaţional

Franţa şi Germania ar putea concura cu China printr-un proiect comun de producţie a panourilor solare

Franţa şi Germania ar putea concura cu China printr-un...

Autor: Daniela Stoican

19.01.2014, 18:37 1157

Franţa şi Germania analizează crearea unei uzine gigant de panouri solare pentru a concura cu producătorii chinezi din domeniu, ale căror preţuri sunt cu 30% mai mici faţă de cele ale producătorilor europeni.

Proiectul, denumit X-GW, ar putea răspunde promisiunilor făcute recent de preşedintele francez Francois Hollande, referitoare la înfiinţarea unui „Airbus” al domeniului energetic.

„Lucrăm la crearea unui consorţiu cu institutul naţional de energie solară (INES) şi cu Centrul elveţian de electronică şi microtehnică (CSEM),” a declarat pentru Les Echos Eicke Weber, preşedintele institutului Fraunhofer ISE din Freiburg, entitate de cercetare specializată în energia solară.

Proiectul e anunţat într-un climat de scepticism, dat fiind că piaţa mondială suferă de supracapacitate, dar, potrivit lui Weber, cererea de panouri fotovoltaice, ar putea să atingă 100 GW până în 2020. Anul acesta cererea de panouri solare ar putea ajunge până la 45 GW anul acesta. Pentru a avea costuri competitive, uzina X-GW ar trebui să fie foarte automatizată şi capabilă să producă celule solare de ultimă generaţie pentru o capacitate de 1 până la 5 GW pe an.

Potrivit cercetătorului, dacă guvernele nu finanţează producţia de panouri fotovoltaice, făcând-o astfel competitivă ca preţ, atunci producătorii asiatici vor acapara piaţa, deşi „domeniul fotovoltaic este o tehnologie strategică pentru Europa”. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO