Business Internaţional

Franţa: expunerea faţă de Grecia, piatra de moară care atârnă de gâtul băncilor

Franţa: expunerea faţă de Grecia, piatra de moară care atârnă de gâtul băncilor

Autor: Alexandru Stefan Matei

13.09.2011, 00:05 584

Acţiunile celor mai mari băncii franceze au început săptămâna în scădere dramatică, pierzând ieri la jumătatea şedinţei de tranzacţionare între 9% şi 12% după ce au apărut zvonuri privind o posibilă retro­gra­dare a ratingurilor Société Générale, Crédit Agricole şi BNP Paribas de către Moody's, scrie Bloomberg.

"Nu este vorba doar despre retrogradare, ci şi de o reaşezare a preţurilor, în anticiparea posibilelor eveni­mente din Grecia", a declarat Valerie Cazaban-Levy, manager de fonduri la firma Stratège Finance din Paris.

Sursa problemelor băncilor franceze este expunerea mare faţă de datoriile Greciei, atât publice, cât şi private, estimată la 56,7 mld. dolari (41 mld. euro) de Banca Reglementelor Internaţionale. Un alt punct slab este dependenţa de credite pe termen scurt într-un moment în care tensiunile de pe pieţele interbancare sunt foarte ridicate, iar băncile sunt mai puţin dispuse să se împrumute reciproc.

Acţiunile Société Générale, prezentă şi pe piaţa din România, au scăzut în ciuda anunţului că va accelera procesul de vânzare de active şi va reduce costurile. Banca va vinde active în valoare de 4 miliarde euro pentru a-şi consolida capitalul.

"Unele puncte din comunicat (publicat de bancă, n.red.) sunt pozitive. Dar nu cred că vor avea vreun impact astăzi (ieri - n.red.). Reacţia de azi a preţului acţiunilor este determinată în totalitate de aşteptarea unei decizii a Moody's şi de temerile că Grecia ar putea părăsi zona euro", consideră un analist bancar.

Pentru a îi mai calma pe investitori, directorul exe­cutiv al Société Générale Frederic Oudea a declarat la televiziunea franceză că băncile ţării vor supravieţui unui default al Greciei şi că ţara are o economie mică, iar băncile ştiu cum să administreze riscurile pe care aceasta le implică.

Mai mult, el a spus că nu există discuţii cu privire la o posibilă intervenţie din partea statului pentru susţinerea băncilor, iar preşedintele băncii centrale franceze Christian Noyer a declarat că băncile nu sunt în pericol.

"Indiferent de cum va evolua situaţia din Grecia, băncile franceze sunt pregătite să îi facă faţă", a spus Noyer.

Doi dintre cei trei mari creditori francezi sunt prezenţi pe piaţa elenă, Crédit Agricole prin interme­diul Emporiki, iar Société Générale prin General Bank of Greece. Deşi nu este prezentă direct pe piaţă, BNP Paribas are o expunere de 5,2 miliarde de euro faţă de datoriile suverane ale Greciei. În plus, cele trei sunt cre­ditori importanţi ai Italiei, ţară care se află asemenea Greciei în prima linie a crizei datoriilor suverane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO