Caută doar în titlu
Business Internaţional

Franţa continuă lupta cu marile companii tech: Facebook anunţă că va plăti taxe restante în valoare de 106 de milioane de euro

Facebook a anunţat că va plăti taxe restante de circa 106 milioane de euro în Franţa pentru a încheia o dispută privind veniturile câştigate pe teritoriul ţării, potrivit BBC.

Suma acoperă ultimul deceniu al operaţiunilor efectuate de companie în Franţa. De asemenea, gigantul din Silicon Valley a convenit să plătească 8,46 de milioane de euro în taxe pentru veniturile înregistrate în 2020, cu 50% mai mult decât în 2019.

„Ne luăm în serios obligaţiile fiscale şi lucrăm îndeaproape cu autorităţile financiare din întreaga lume pentru a asigura respectarea legilor şi pentru a rezolva eventualele litigii, procedând astfel şi cu autorităţile franceze”, a declarat un purtător de cuvând al companiei.

În ultimii doi ani, guvernul francez a forţat marile companii tech să plătească tot mai multe taxe. Alţi giganţi, precum Google, Apple şi Amazon, au ajuns la acorduri similare cu autorităţile fiscale din Franţa. Proiectul de lege privind firmele tech a fost prezentat în martie 2019 şi prevede impozitarea cu 3% a companiilor din sectorul digital.

Compania Google a fost obligată să plătească anul trecut o amendă de 549 de milioane de dolari şi taxe de aproximativ 510 milioane de dolari.

În prezent, valoarea de piaţă a Facebook atinge 773 de miliarde de dolari.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.