Business Internaţional

Fostul premier britanic David Cameron rupe tăcerea în urma prăbuşirii fondului Greensill: „Credeam să sunt potrivit să reprezint o companie care finanţează un număr mare de firme britanice”

Cameron a ocupat funcţia de prim-ministru al Marii Britanii între 2010 şi 2016

Cameron a ocupat funcţia de prim-ministru al Marii Britanii între 2010 şi 2016

Autor: Eduard Ivanovici

12.04.2021, 16:51 249

Fostul prim-ministru al Regatului Unit David Cameron a rupt tăcerea după ce a făcut lobby pe lângă guvernul britanic, abordare aleasă pentru a creşte accesul Greensill la schemele de creditare din timpul pandemiei, notează Bloomberg.

 „Credeam că sunt potrivit să reprezint o companie care finanţează un număr mare de firme britanice. Am făcut asta într-un moment de criză pentru economia Marii Britanii, când toată lumea căuta moduri eficiente de a obţine bani pentru businessuri”, spune fostul premier.

Cameron şi câţiva miniştrii de top ai Cabinetului s-au regăsit în centrul unui val de controverse din cauza expunerii la grupul de servicii financiare Greensill, care s-a prăbuşit luna trecută.

În calitate de consilier al companiei, Cameron l-a abordat pe ministrul de finanţe Rishi Sunak întrucât Greensill avea nevoie de acces la programul guvernamental de susţinere pe timp de pandemie. De asemenea, a aranjat o întâlnire privată cu ministrul sănătăţii Matthew Hancock, fiind folosit ulterior un program de plată al Greensill în cadrul Serviciul Naţional de Sănătate (National Health Service – NHS), scrie Sunday Times.

Cameron a mai declarat că a învăţat o serie importantă de lecţii cu privire la modul în care interacţionează foştii miniştrii şi prim-miniştrii cu guvernul, adăugând că procesele de comunicare „trebuie realizate prin intermediul unor canale formale, pentru a nu exista nicio urmă de interpretare”.

Declinul suferit de Greensill ameninţă mii de locuri de muncă în Marea Britanie, având în vedere că viitorul firmelor deţinute de miliardarul Sanjeev Gupta – cum ar fi GFG Alliance – rămâne incert fără finanţările fondului britanic.

În prezent, Cameron încearcă să se distanţeze de împrumuturile oferite de Greensill către GFG, subliniind faptul că nu a fost de acord cu împrumuturile lansate de Greensill către GFG şi nu l-a întâlnit pe fondatorul Lex Greensill decât de două ori pe vremea când era premier.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO