Caută doar în titlu
Business Internaţional

Fostul consilier prezidenţial american Michael Flynn va refuza audierile în Congresul SUA în ancheta privind legăturile cu Rusia

Michael Flynn, demis din funcţia de consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, va invoca Amendamentul al V-lea al Constituţiei SUA pentru a refuza audierea în Comisia pentru Informaţii din Senat.

Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, va coordona investigaţiile.

Potrivit unor surse, Robert Mueller, "a primit autoritatea de a investiga posibilitatea unei tentative de acoperire" de către Preşedinţia SUA a ilegalităţilor comise de apropiaţi ai lui Donald Trump prin contactele cu oficiali ruşi. Oficialul citat nu a oferit detalii despre această nouă etapă a investigaţiei, care ar putea însemna şi reîncadrarea faptelor de la încălcarea normelor de contrainformaţii la infracţiunea obstrucţionării justiţiei. Surse citate de site-ul cotidianul The Washington Post au declarat că investigaţiile în cazul contactelor apropiaţilor lui Donald Trump cu oficiali ruşi se concentrează acum pe un oficial de rang înalt de la Casa Albă. Sursele citate nu au dezvăluit despre cine este vorba, presa speculând că este unul dintre consilierii principali ai preşedintelui Statelor Unite. Mulţi dintre consilierii lui Donald Trump au făcut parte din echipa de campanie, printre ei numărându-se ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, numit consilier pentru Afaceri Politice generale, Stephen Bannon, consilier pentru Strategie politică, şi Kellyanne Conway, consilier special. În martie, Jared Kushner a fost acuzat direct că a avut contacte cu oficiali ruşi şi a manifestat disponibilitatea de a fi audiat de comisiile parlamentare care anchetează cazul.

Acuzaţiile privind tentative de acoperire a ilegalităţilor, o formă de obstrucţionare a justiţiei, au condus în trecut la iniţierea procedurilor destituirii unor preşedinţi americani. Printre acuzaţiile care au dus la declanşarea procedurilor demiterii foştilor preşedinţi Richard Nixon şi Bill Clinton s-au numărat forme de obstrucţionare a justiţiei.

Donald Trump, preşedintele SUA, este suspectat că i-a cerut în februarie directorului FBI James Comey să oprească investigaţia care viza contactele fostului consilier pentru Siguranţă Naţională Michael Flynn cu oficiali ruşi, o situaţie care ar putea fi o formă de obstrucţionare a justiţiei, conform unor surse citate de postul tv CNN şi de cotidianul The New York Times. Casa Albă a respins acuzaţiile. James Comey, demis recent de Donald Trump, va fi audiat curând de Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.