Business Internaţional

Forintul ungar si zlotul polonez au atins noi maxime in fata euro

07.07.2008, 19:56 17

Forintul ungar s-a apreciat in fata euro dupa a patra saptamana consecutiva, in conditiile in care Ungaria a anuntat ca a inregistrat excedent comercial in luna aprilie. Zlotul polonez a urcat si el pana la un maxim istoric in fata monedei europene. Forintul a avansat in conditiile in care rapoartele oficiale arata ca Ungaria a avut un excedent comercial de 64,1 milioane de euro, comparativ cu un deficit de 155,4 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut. Excedentul lunii martie a fost revizuit la 198,9 milioane de euro, comparativ cu valoarea initiala de 54,2 milioane de euro. Forintul a crescut cu 1%, pana la 232,60 forinti/euro, aproape de recordul de 231,05 forinti/euro din luna ianuarie. Moneda s-a apreciat cu 1,5% in cursul ultimei saptamani si cu aproape 10% in ultimele trei luni, avand cea mai buna evolutie din cele 27 de tari membre ale UE. Banca centrala a Ungariei a marit rata dobanzii-cheie cu 1% din luna martie in lupta cu inflatia, care in luna mai a ajuns la 7%. Zlotul polonez a atins valoarea de 3,3286 zloti/euro, cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice, in 1999, dupa cea de-a patra saptamana de crestere continua.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO