Business Internaţional

Ford pensioneaza anticipat 11.000 de muncitori

19.06.2006, 22:25 13

Ford Motor se asteapta ca 11.000 de muncitori sa se pensioneze anticipat sau sa accepte disponibilizarea cu plati compensatorii anul acesta, potrivit purtatorului de cuvant al companiei, citat de Bloomberg. Al doilea producator de autovehicule din SUA va reduce numarul locurilor de munca cu 30.000 si va inchide 14 fabrici din America de Nord pana in 2012. Masurile fac parte din strategia companiei de a diminua capacitatea de productie ca urmare a scaderii vanzarilor. Saptamana aceasta 33.000 de muncitori de la General Motors si Delphi au acceptat disponibilizarea cu plati compensatorii. Actiunile Ford au pierdut ieri 9 centi pana la 6,69 dolari (5,3 euro) pe actiune la Bursa valutara din New York, o cadere de 41% fata de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO