Business Internaţional

Fondul Monetar Internaţional avertizează: Dominaţia pe care a exercitat-o dolarul asupra comerţului şi finanţelor poate amplifica efectele crizei generate de COVID-19

Fondul Monetar Internaţional avertizează: Dominaţia pe...

Autor: Eduard Ivanovici

26.07.2020, 17:53 682

Dominaţia pe care a exercitat-o dolarul asupra monedelor la nivel mondial poate amplifica impactul suferit de comerţ şi ar putea îngreuna recuperarea economică, avertizează Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit Business Insider.

Fiind cea mai folosită monedă din lume şi fiind considerată o monedă de rezervă în situaţii tulburi, este puţin probabil ca deprecierea dolarului să amplifice cererea pentru exporturile pieţelor emergente, spune FMI-ul.

„Dominaţia pe care a exercitat-o dolarul asupra comerţului şi finanţelor poate amplifica efectele crizei generate de COVID-19”, reiese dintr-un raport al Fondului. Economia Statelor Unite, care reprezintă aproximativ un sfert din PIB-ul mondial, se va contracta anul acesta cu 6,6%, însă estimările se pot schimba în cazul unui al doilea val de infecţii.

Potrivit FMI, Statele Unite ar trebui să inverseze actualele restricţii comerciale şi majorări de tarife care subminează stabilitatea comerţului mondial.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO