Business Internaţional

FMI vede China încetinind, iar investitorii străini fug în masă de pe piaţa de acţiuni a acesteia. Preşedintele Xi rămâne optimist

FMI vede China încetinind, iar investitorii străini fug...

Autor: Catalina Apostoiu

06.06.2019, 00:04 409

Fondul Monetar Internaţional şi-a redus estimările pri­vind creşterea economică a Chinei din cauza riscurilor legate de conflictul comercial cu SUA, scrie Bloomberg. A doua mare economie a lumii este de aşteptat să avanseze cu 6,2% în acest an şi cu 6,0% în 2020, cu o zecime de punct procentual în  scădere faţă de estimările anterioare în ambele cazuri.

Economiştii chestionaţi de Bloomberg au previzionat o creştere de 6,3% în 2019 şi de 6% în 2020 pentru economia chineză. Aceasta a înregistrat o încetinire generală în aprilie, iar trendul ar putea continua în lunile următoare.

FMI a arătat că deşi China a înregistrat progrese în ceea ce priveşte reformele, aceasta ar trebui să permită forţelor de piaţă să joace un rol mai decisiv şi să-şi accelereze deschiderea în faţa restului lumii.

Agenţia de reglementare a sectorului bancar chinez a anunţat noi măsuri pentru deschiderea industriei locale a serviciilor financiare pentru investitori străini luna trecută, iar guvernatorul băncii centrale a anunţat că banca se va concentra pe dezvoltarea de noi instrumente pentru a-i ajuta pe investitorii străini să controleze riscurile. În pofida unor astfel de măsuri, piaţa chineză de acţiuni a suferit cea mai dramatică retragere de capital străin din istorie în aprilie şi mai, în condiţiile în care războiul comercial şi temerile privind stabilitatea renminbi au întunecat perspectivele investitorilor cu privire la China, potrivit Financial Times.

În total, aproximativ 12 mld $ au ieşit de pe piaţă în aprilie şi mai, cel mai mare exod al capitalului străini de la lansarea în urmă cu cinci ani a programului ìstock connectî care permite accesul investitorilor străini la acţiunile chineze via Hong Kong.

Şi totuşi, în ciuda adâncirii conflictului comercial cu SUA şi deteriorării datelor, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că economia chineză se stabiliează şi a înregistrat o îmbunătăţire remarcabilă, notează Bloomberg.

În timp ce economia mondială şi comerţul au încetinit, economia chineză a înregistrat o performanţă rezonabilă în 2019, cu o rată a ocupării de muncă în creştere, venituri mai mari şi preţuri stabile, a susţinut Xi. China dispune de ìsuficiente condiţii, capacitate şi încredereî pentru a face faţă diverselor riscuri, a asigurat acesta.

În acelaşi context al riscurilor de ordin comercial, Banca Mondială şi-a redus recent estimările de creştere privind economia mondială pe acest an. Banca a invocate o încetinire a creşterii comerţului la cel mai scăzut nivel de la criza financiară şi o diminuare a investiţiiloor la nivel mondial.

Banca şi-a menţinut neschimbate previziunile pentru SUA şi China. China ar urma să avanseze cu 6,2% în acest an, înainte de a încetini la 6,1% anul viitor, cu 0,1% sub estimarea iniţială.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO