Bănci și Asigurări

Fitch: Băncile româneşti vor face provizioane suplimentare în prima parte a anului viitor. Se menţin riscurile legate de creditele în valută

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Vlad Popescu

18.12.2013, 20:50 368

Calitatea activelor din sectorul bancar românesc va continua să se deterioreze în prima parte a anului viitor, fiind necesare provizioane suplimentare care vor afecta ratele de adecvare a capitalului, iar profita­bilitatea băncilor se va menţine la un nivel slab în 2014, potrivit unui raport al Fitch.

Într-un mediu economic dificil, cu o revenire fragilă, profitabilitatea se va îmbunătăţi uşor faţă de 2013 odată ce nivelul creditelor neperformante se va stabiliza, anticipează analiştii agenţiei de rating.

Contrar estimărilor prezentate de Fitch cu un an în urmă, situaţia din sistemul bancar al României a contiuat să se deterioreze în primele nouă luni din acest an, cu o creştere a creditelor neperformante în ritm similar cu primele nouă luni din 2012. Totodată, ritmul de creştere a creditului neperformant a fost accentuat de scăderea soldului creditelor.

Fitch anticipează că rata de creştere a creditelor neperformante va încetini anul viitor. Totodată, o revenire mai largă nu pare probabilă, având în vedere că revi­gorarea activităţii economice va fi moderată, iar băncile se concentrează pe rezolvarea problemei creditelor neperfor­mante, şi nu pe creditare.

Ratele creditelor neperformante ar putea creşte în trimestrul al patrulea, după ce BNR a iniţiat o reevaluare a clasificării creditelor şi provizionării, notează Fitch.

Riscurile legate de ponderea ridicată a creditelor în valută nu se vor tempera curând, având în vedere că o mare parte din aceste împrumuturi reprezintă credite de consum pe termen mediu sau ipotecare pe termen lung, iar creditarea, predominant în monedă locală, merge greu în prezent, se arată în raport.

Fitch consideră că ratele de adecvare a capitalului vor scădea la finele acestui an din cauza necesităţii constituirii de provizioane suplimentare, dar se vor sta­biliza ulterior.

Ratele de adecvare a capi­talului regle­men­tat sunt în pre­zent, în Ro­mânia, cu 2-3 puncte pro­cen­tua­le sub ni­velu­rile IFRS (cal­cu­la­te conform stan­tardelor in­ter­naţionale de ra­portare fi­nan­­cia­ră), pe fondul me­ca­nismelor pru­den­ţiale (rezerve mai ri­di­cate) impuse de autorităţile ro­mâne, notează Fitch. Agenţia antici­pează ca această diferenţă să se restrângă pe mă­su­ră ce nivelul rezervelor obligatorii va fi redus.

Totodată, profilul de finanţare al sectorului bancar românesc se îmbunătăţeş­te treptat, raportul credite-depozite cobo­rând cu aproximativ 10 puncte procentuale în trimestrul al treilea raportat la perioada corespunzătoare a anului trecut, la 108%.

Lichiditatea în lei este „con­for­tabilă“, în timp ce deficitul de finanţare în valută este încă semnificativ, însă se închide treptat.

Veniturile din dobânzi şi ve­ni­turile totale ale băncilor vor fi probabil afectate de scă­der­ea dobânzilor la lei, reve­ni­rea întârziată a creditării şi focu­sarea băncilor pe sursele locale de finanţare, anticipează agenţia de rating.

Deşi apariţia de noi credite neperfor­mante este de aşteptat să încetinească anul viitor, provizioanele vor rămâne probabil la un nivel ridicat, având în vedere necesitatea de creştere a ratei de acoperire a creditelor neperformante existente. În acest context, băncile se vor concentra pe eficientizarea cheltuielilor şi realizarea e economii, ceea ce ar putea conduce la „repoziţionarea“ unor instituţii de credit şi chiar la consolidări în sectorul bancar.

Perspectiva sectorului bancar din Europa Centrală şi de Est este una stabilă, afectată de o revenire economică fragilă şi probleme cu calitatea activelor pe unele pieţe. În România şi Ungaria continuă să fie predominante riscurile negative, în timp ce băncile din Polonia, Cehia şi Slovacia vor continua să aibă performanţe mai bune faţă de alte ţări.

Fitch atribuie României ratingul „BBB-“, cu perspectivă stabilă. BCR şi BRD, cele mai mari bănci din România, sunt notate cu calificativul „BBBĂ“, de asemenea cu perspectivă stabilă. Banca Transilvania are ratingul „BB-“, cu perspectivă stabilă, iar UniCredit Ţiriac Bank „BBB“, cu perspectivă negativă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO