Business Internaţional

Fitch: Grecia va intra în default, nu ar trebui să surprindă pe nimeni

 Fitch: Grecia va intra în default, nu ar trebui să surprindă pe nimeni

Autor: Vlad Popescu

17.01.2012, 13:42 1383

Agenţia de rating Fitch anticipează că Grecia va intra în default (incapacitate de plată - n.r.), eveniment care "nu ar trebui să surprindă pe nimeni", transmite Reuters.

"Se va întâmpla. Grecia nu este solvabilă, deci va intra în default. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni", a declarat pentru Reuters Edward Parker director în cadrul Fitch, la o conferinţă la Stockholm.

Moritz Kraemer, şeful departamentului de ratinguri suverane europene din cadrul Standard & Poor's, a declarat luni că Grecia va intra în default în scurt timp.

Parker a adăugat că Fitch consideră că şi un acord voluntar din partea investitorilor privaţi de a accepta pierderi pe datoriile Greciei ar constitui default.

"Spunem demult că nu considerăm că implicarea voluntară a sectorului privat este cea mai bună variantă şi că am considera-o default. Este clar default, oricum am da-o", a spus el.

Reprezentantul Fitch a adăugat că cel mai nefericit scenariu ar fi un default "dezordonat".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO