Business Internaţional

Fintech-ul britanic Revolut a înregistrat pierderi de 106,5 milioane de lire sterline în 2019, în ciuda faptului că veniturile au crescut cu 180%

Fintech-ul britanic Revolut a înregistrat pierderi de...

Autor: Eduard Ivanovici

11.08.2020, 18:49 1930

Fintech-ul britanic Revolut a declarat că pierderile companiei s-au triplat în 2019, potrivit CNBC.

Startup-ul cu sediul în Londra, care oferă servicii bancare prin intermediul aplicaţiei cu acelaşi nume, a declarat că a pierdut 106,5 milioane de lire (140 de milioane de dolari) de-a lungul anului 2019, în timp ce în 2018 înregistrase pierderi de 32,9 milioane de lire (43 milioane de dolari).

Rezultatul vine în ciuda faptului că veniturile companiei au crescut cu 180% până la 162,7 milioane de lire faţă de 58,2 milioane în 2018. Compania a mai declarat că numărul de utilizatori s-a triplat în 2019 şi a ajuns astfel la 10 milioane.

„Chiar dacă avem un drum lung de parcurs, suntem mulţumiţi de progresul înregistrat în 2019. (...) Numărul de utilizatori activi a crescut cu 231%, iar numărul clienţilor plătitori a înregistrat o creştere de 139%.”, a declarat Nik Storonsky, fondatorul şi CEO-ul Revolut.

Compania este unul dintre cei mai mari unicorni europeni din fintech, cu o evaluare de 5,5 miliarde de dolari, obţinută în urma unei runde de finanţare de 580 de milioane de dolari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO