Business Internaţional

Febra SPAC-urilor cuprinde Europa: Miliardarul francez Bernard Arnault susţine un astfel de proiect creat de Jean Pierre Mustier, fostul şef al UniCredit, şi vrea să intre pe o piaţă de 100 mld. dolari

Febra SPAC-urilor cuprinde Europa: Miliardarul francez...

Autor: Alex Ciutacu

15.02.2021, 12:08 3045

Jean Pierre Mustier, fostul şef al grupului italian UniCredit, vrea să lanseze un SPAC şi va fi susţinut de miliardarul Bernard Arnault şi de managerul de active Tikehau Capital, potrivit Bloomberg.

SPAC - Special Purpose Acquisitions Company - a devenit în ultimul an unul dintre cele mai populare trenduri de pe Wall Street, ajungându-se la tranzacţii de zeci de miliarde de dolari prin acest model.

SPAC reprezintă practic o companie de „faţadă”, creată de investitori cu un singur scop: să strâng bani printr-o listare pe bursă pentru ca ulterior să cumpere o altă comanie. Un SPAC nu are operaţiuni comerciale – nu produce, nu vinde nimic.

Mustier lucrează la un astfel de proiect SPAC cu Diego de Giorgi, fostul şef al Bank of America, conform unei declaraţii. Compania creată de ei va investi în servicii financiare, management de active şi fintech-uri, potrivit anunţului

Printre ţintele acestui SPAC se regăsesc „platforme tradiţionale şi alternative de asset management, firme inovatoare de tehnologie financiară, asigurări şi servicii conexe asigurărilor, şi companii de servicii financiare”, conform declaraţiilor lansate de companie.

Specialiştii de la JPMorgan Chase & Co au fost angajaţi drept consultanţi, iar SPAC-ul va fi condus de Mustier şi de Georgi.

Jean Pierre Mustier este doar cel mai recent caz în care un fost executiv creează un astfel de vehicul. Printre executivii cunoscuţi care s-au implicat în astfel de iniţiative se numără Tidjane Thiam, fostul şef al Credit Suisse, Michael Klein fost bancher al Citigroup şi Gart Ritchie, fost bancher de investiţii al Deutsche Bank.

SPAC-urile au atras suma record de 101 miliarde de dolari în 2020, majoritatea în SUA, conform datelor agrgate de Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO