Business Internaţional

EY a fost avertizat despre frauda comisă de liderii Wirecard cu patru ani înainte de colapsul uriaşului bancar, în urma căruia investitorii au pierdut 40 mld. euro. Compania germană ar fi încercat să mituiască un judecător din India, investigaţia fiind oprită la îndemnul CEO-ului Jan Marsalek

EY a fost avertizat despre frauda comisă de liderii...

Autor: Eduard Ivanovici

30.09.2020, 14:07 669

Compania de audit şi consultanţă EY a fost avertizată în 2016 de unul dintre angajaţi în ceea ce priveşte fraudele comise de liderii procesatorului de plăţi Wirecard, scrie Financial Times.

Firma de consultanţă se află deja sub investigaţie în Germania, fiind ţinta unei serii de procese din partea investitorilor Wirecard care au pierdut circa 40 miliarde odată cu prăbuşirea din luna iunie a companiei. În ceea ce presa germană numeşte „cea mai mare fraudă din istoria postbelică a ţării”, Wirecard a recunoscut lipsa a 1,9 miliarde de euro în cash.

Luna trecută, preşedintele EY Carmine Di Sabio le-a scris clienţilor pentru a-şi exprima „regretele” faţă de faptul că frauda „nu a fost descoperită mai devreme”, însă a susţinut să EY a reuşit să „descopere într-un final frauda”.

Totuşi, o probă lansată de KPMG a scos la iveală că angajatul EY a formulat acuzaţiile împotriva Wirecard încă din 2016 şi a raportat că grupul german a încercat să mituiască un judecător din India. EY începuse investigaţia, însă a fost oprită la îndemnul CEO-ului Wirecard Jan Marsalek, aflat în prezent pe lista „Most Wanted” a Interpolului.

Markus Braun, fostul director executiv al grupului german, a împrumutat în luna ianuarie 35 de milioane de euro de la departamentul bancar al companiei, stârnind o serie de controverse în rândul membrilor consiliului de supraveghere şi o analiză a autorităţii de supraveghere financiară din Germania – BaFin. Legile germane spun că împrumuturile acordate părţilor afiliate necesită aprobarea unanimă a managementului şi consiliului de supraveghere şi trebuie să fie aprobate în funcţie de starea actuală a pieţei.

Angajatul EY i-a acuzat pe managerii Wirecard că ar fi crescut artificial profiturile operaţionale ale unei serii de achiziţii din India, într-un efort de majorare a preţului de achiziţie, fiind susţinut în mare de profiturile viitoare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO