Business Internaţional

Experţi britanici: Trecerea la vehicule electrice va genera probleme, vor fi necesare noi centrale

Experţi britanici: Trecerea la vehicule electrice va...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

01.09.2017, 21:39 446

Alimentarea a milioane de vehicule dotate cu motoare electrice peste două decenii este fezabilă din punct de vedere tehnic, dar va genera costuri suplimentare, relatează site-ul agenţiei Reuters. Costurile ar putea fi mai mici dacă şoferii vor putea fi convinşi să alimenteze cu electricitate maşinile noaptea, când alţi consumatori sunt opriţi.

Reţelele locale de electricitate riscă să se confrunte cu probleme majore şi vor trebui să gestioneze eficient electricitatea pentru a putea alimenta şi vehiculele.

"Va fi o mare provocare şi sunt necesare investiţii majore pentru producerea de electricitate, pentru dezvoltarea sistemelor de distribuire şi construirea de staţii de alimentare", atrage atenţia Johannes Wetzel, analist la Institutul Wood Mackenzie.

În iulie, Guvernul britanic a anunţat intenţia de a interzice autoturismele cu propulsie diesel şi pe benzină începând din anul 2040, în scopul reducerii poluării. În acest context, numărul vehiculelor electrice ar putea fi de 20 de milioane din anul 2040, comparativ cu aproximativ 90.000 în prezent, estimează experţii, situaţie care va necesita construirea de centrale electrice pentru acoperirea deficitului. De asemenea, reţelele pentru distribuirea electricităţii vor trebui modernizate, pentru a se evita oprirea bruscă a alimentării cu energie electrică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO