Business Internaţional

Europenii încearcă să se apropie de americani în industria IT: în 2017 au apărut 57 de unicorni în Europa

Europenii încearcă să se apropie de americani în...

Autor: Catalina Apostoiu

13.11.2017, 00:00 513

Europa produce din ce în ce mai mulţi „unicorni“ (startup-uri evaluate la peste 1 miliard de dolari) şi se apropie de crearea primului său gigant (de peste 50 miliarde de dolari), scrie La Tribune.

În lumea inovaţiei, SUA şi China domină clasamentul mondial al unicornilor, 41% din aceste startup-uri fiind americane şi 37% chineze, dar şi pe cel al supergiganţilor. Europa a prins trenul din mers şi încearcă de câţiva ani să recuperze. Cu succes, din moment ce finanţarea startup-urilor atinge niveluri record în fiecare an.

Potrivit unui studiu al GP Bullhound, există 57 de unicorni în Europa în acest an, cu 9 în plus faţă de 2016, iar 12 startup-uri noi au depăşit nivelul de 1 miliard de dolari în 2017. Însă trei unicorni din 2016 au revenit sub pragul simbolic de 1 miliard de dolari. Totuşi, în pofida acestei accelerări notabile, Europa rămâne în urmă având în vedere că în aceeaşi perioadă au fost creaţi 30 de unicorni noi în Asia şi 37 în SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO