Business Internaţional

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan solicită două miliarde de euro în bugetul UE pentru apărarea statului de drept

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan solicită două...

Autor: Diana Grigore

19.10.2018, 11:33 112

„Vedem cum atât în România, cât şi în alte state membre ale Uniunii Europene, valorile fundamentale ale Uniunii Europene, precum democraţia, statul de drept şi independenţa justiţiei, sunt atacate constant. Asistăm la campanii de dezinformare, ştiri false şi chiar declaraţii antieuropene ale politicienilor populişti. De multe ori, aceste atacuri vin din afara UE, de la adversarii democraţiei europene. De aceea, prin acest program, vrem să apărăm valorile Uniunii şi să dotăm cetăţenii şi societatea civilă cu instrumentele necesare de a se apăra de aceste atacuri. Am cerut creşterea bugetului pentru acest program al Uniunii Europene, de la 565 de milioane de euro, la 2 miliarde de euro, tocmai pentru a ne asigura că, în cei 7 ani ai exerciţiului bugetar, vor exista suficiente fonduri pentru a derula programe în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene”, a afirmat Siegfried Mureşan, potrivit unui comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, amendamentul europarlamentarului liberal vizează bugetul alocat Programului pentru Drepturi şi Valori al UE.

„Amendamentul eurodeputatului Siegfried Mureşan se referă la bugetul alocat Programului pentru Drepturi şi Valori al Uniunii Europene. Acest program a fost propus de Comisia Europeană în proiectul privind Cadrul Financiar Multianual al UE 2021 - 2027 cu scopul de a finanţa proiecte de promovare a drepturilor şi valorilor Uniunii Europene în statele membre. Programul va putea finanţa, printre altele, campanii de informare şi comunicare, activităţi de formare, schimb de bune practici şi monitorizare analitică. Sunt eligibile toate entităţile juridice din statele membre, adică atât instituţiile guvernamentale, cât şi organizaţiile non-guvernamentale, instituţiile mass-media etc”, a completat sursa menţionată.

Amendamentul propus de Siegfried Mureşan va fi votat în Comisia pentru bugete şi, ulterior, în plenul Parlamentului European.

Comisia Europeană a propus, iniţial, trei componente ale programului: egalitate şi drepturi, participarea cetăţenilor la viaţa democratică a Uniunii şi combaterea violenţei. Pentru aceste componente, Comisia a alocat în proiect o finanţare de aproximativ 565 de milioane de euro pentru toţi cei 7 ani ai exerciţiului financiar. Ulterior, Parlamentul European a propus o a patra componentă: promovarea democraţiei şi a statului de drept.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO