Business Internaţional

Europa: cresc motivele de optimism, însă guvernele îşi prelungesc măsurile de susţinere economică pentru a evita un val de falimente

Europa: cresc motivele de optimism, însă guvernele...

Autor: Catalina Apostoiu

15.06.2021, 00:05 238

BCE, OCDE şi Comisia Europeană şi-au revizuit în sus proiecţiile de creş­tere pentru economia euro­peană, iar datele în curs de îmbu­nătăţire, de la încrederea mai solidă a consumatorilor la pers­pectivele legate de angajări şi inv­es­ti­ţii ale companiilor, sugerează că ră­nile provocate de lockdown-uri sunt mai puţin grave decât ar fi putut fi.

O mult-temută extindere a crizei către sectorul bancar nu s-a mate­rializat, iar şomajul regiunii se situează la 8%, cu mult sub estimarea de peste 12% lansată de OCDE în luna iunie a anului trecut. Noi motive de optimism sunt legate de perspectiva sutelor de miliarde de euro sub formă de economii în exces ce aşteaptă să fie cheltuite, scrie Bloomberg.

Însă pericolul nu a trecut, iar pentru a preîntâmpina un val de insolvenţe, menţinerea în continuare a susţinerii fiscale din partea guvernelor este vitală, după cum a repetat în ultima vreme Christine Lagarde, şefa BCE. Astfel, guver­nele de pe întreg continentul îşi prelungesc măsurile de susţinere, notează The Wall Street Journal.

Economii ca cea americană şi chineză îşi revin rapid. Însă în Europa, unde programele de vacci­nare au rămas în urma celor din alte regiuni, iar economiile au fost mai lente în a se adapta, companiile con­tinuă să întâmpine probleme, riscând falimentul.

„Nu vrem să tăiem abrupt susţinerea şi să declanşăm zeci de mii de falimente“, declara recent ministrul francez de finanţe Bruno Le Maire.

Pe lângă amânarea plăţii ratelor la credite, guvernul francez a prelungit programul cu şase luni până la finalul acestui an. Până acum, acesta a garantat credite echi­valente cu 166 mld. dolari pentru aproximativ 675.000 de companii.

O analiză a băncii centrale franceze relevă că între 6% şi 7% dintre companiile franceze ar putea avea dificultăţi în momentul stopării măsurilor de susţinere publică, potrivit Le Figaro.

În Italia, premierul Mario Draghi a prelungit un moratoriu privind rambursarea creditelor cu şase luni până în decembrie. În Spania, Madridul anulează unele credite garantate de stat.

În Europa de Est, Ungaria a prelungit un moratoriu general privind rambursarea creditelor cu trei luni până la finalul lunii septembrie.

În Polonia, numărul insolvenţelor în rândul companiilor a crescut cu 75% anual la începutul acestui an.

Companiile europene se confruntă în continuare cu întârzieri repetate legate de aprovizionare şi plăţi.

„Dacă măsurile actuale de susţinere vor fi retrase prea rapid, companiile ar putea împinse peste marginea prăpastiei“, arată Martin Oemke, profesor de finanţe în cadrul London School of Economics and Political Sciences, potrivit The Wall Street Journal.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO