Business Internaţional

Est-europenii vor sa treaca la euro cat mai repede

07.07.2008, 19:51 12

Cele mai mari economii din Europa de Est doresc sa devina membre ale zonei euro cat mai curand posibil, in ciuda scepticismului public al acestora cu privire la acest proces, a declarat un oficial al Bancii Mondiale, conform Dow Jones Newswires.
Cehia si Ungaria si-au amanat planurile privitoare la adoptarea monedei unice europene pana in 2010. Piata de obligatiuni a Ungariei si moneda locala a acestei tari au fost afectate cu doi ani in urma de anuntul facut de Comisia Europeana conform caruia tara nu ar fi pregatita pentru a deveni membra a zonei euro pana in 2014.
In urma acestei crize, politicienii din alte tari est-europene au devenit mai prudenti. Polonia, cea mai mare economie din regiune, nu a stabilit o data pentru adoptarea monedei euro. Unii politicieni polonezi au solicitat organizarea unui referendum in aceasta privinta, desi trecerea la euro reprezinta o conditie pentru toate noile state membre ale UE.
Poate ca in mod public tarile est-europene se declara sceptice cu privire la adoptarea monedei unice, insa in mediile private oficialii acestor tari "nu au nici un fel de suspiciune cu privire la trecerea la euro", a declarat Pradeep Mitra, economist-sef pentru Europa si Asia Centrala in cadrul Bancii Mondiale.
Aceste tari au inregistrat deficite bugetare care le-au obligat sa-si amane planurile de intrare in zona euro, a declarat Mitra. El a remarcat faptul ca intreaga regiune asteapta cu nerabdare sa vada care va fi evolutia economiei Slovaciei in momentul in care aceasta tara va incepe sa utilizeze moneda euro in luna ianuarie.
Mitra a luat in discutie un raport pe care l-a redactat si publicat recent cu privire la tranzitia tarilor fost comuniste la economii de piata. Principala concluzie a raportului sau a fost ca tarile care s-au integrat in cadrul UE au inregistrat performante economice mai bune decat celelalte.
Inainte ca o tara sa poata utiliza moneda euro, aceasta trebuie sa implementeze timp de doi ani Mecanismul Ratelor de Schimb ERM II, mecanism care le stabilizeaza moneda locala in raport cu euro. Polonia si alte tari nu au facut inca acest pas.
In afara de Slovacia, singurele candidate la adoptarea euro care mai utilizeaza mecanismul sunt Estonia, Lituania, Letonia si Danemarca. Lituania, care sperase sa faca trecerea la euro in 2007, si Letonia, care stabilise acest an ca data tinta, au fost obligate sa-si amane intrarea in zona euro din cauza unor rate ale inflatiei aflate in crestere.
In Letonia, preturile au inregistrat o crestere anuala de 17,9% in luna mai, fata de luna anterioara cresterea ridicandu-se la 0,9%.
In Lituania, indicele preturilor de consum a avansat cu 0,8% fata de luna anterioara, cresterea fata de aceeasi luna a anului trecut fiind de 12 procente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO