Business Internaţional

Erdogan: Turcia a fost lăsată să lupte singură împotriva grupării Stat Islamic

Erdogan: Turcia a fost lăsată să lupte singură...

Autor: Mircea Olteanu

09.05.2016, 09:46 193

Preşedintele Turciei a declarat că "Am fost lăsaţi singuri în lupta noastră împotriva acestei organizaţii care ne varsă sângele nostru prin atentate sinucigaşe şi cu atacuri contra Kilis", referindu-se la un oraş de frontieră vizat în mod regulat de rachete din Siria.

"În Siria, dintre cei care spun că luptă contra Daesh (n.red Stat Islamic) niciunul nu a suferit atâtea pierderi ca noi şi nici nu a plătit un preţ atât de mare ca noi", a adăugat Erdogan, în timpul unui discurs susţinut cu ocazia unui concurs de filme organizat la Istanbul.

Turcia se află în stare de alertă maximă, după ce fost zguduită în ultimele luni de o serie de atentate atribuite organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Începând din vara anului 2015, forţele turce au început să efectueze raiduri aeriene împotriva poziţiilor Stat Islamic în Siria.

Ankara a acordat permisiunea forţelor aeriene americane să folosească bazele din sudul Turciei pentru atacuri împotriva grupării teroriste.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO