Business Internaţional

EON vrea să clădească o reţea de încărcare a autovehiculelor electrice din Norvegia până în Italia

EON vrea să clădească o reţea de încărcare a...

Autor: Catalina Apostoiu

13.11.2017, 00:00 261

Gigantul german din domeniul energiei EON se aliază cu compania daneză Clever pentru construirea unei reţele de staţii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice pe autostrăzile europene în condiţiile în care regiunea face eforturi de impulsionare a cererii de astfel de autovehicule, scrie Bloomberg.

Reţeaua este susţinută cu finanţare de 10 milioane de euro din partea Uniunii Europene şi va include iniţial 180 de staţii din Italia până în Norvegia. Primele staţii din Germania şi Danemarca se vor deschide înainte de perioada verii, urmând a fi instalate puncte de încărcare la fiecare 180 de kilometri cel puţin.

Planul EON urmează unei iniţiative similare lansate de mai mulţi producători auto europeni de top. Astfel, VW, BMW şi Mercedes-Benz vor să creeze împreună o reţea de aproximativ 400 de staţii de încărcare până la sfârşitul deceniului. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO