Business Internaţional

Enel va administra cea mai moderna centrala electrica rusa

26.02.2004, 00:00 117



Compania Unified Energy System (UES), controlata de statul rus, a anuntat marti ca a selectat Enel ca administrator al celei mai moderne centrale electrice, firma italiana devenind astfel primul investitor strain care patrunde in sectorul electricitatii din Rusia, aflat in curs de restructurare.



Grupul energetic finlandez Fortum a fost celalalt participant la licitatia pentru selectarea unei companii care sa administreze timp de trei ani centrala NorthWest CHP, care deserveste orasul Sankt Petersburg, al doilea ca marime din Rusia, si exporta in Finlanda.



"Termenii financiari propusi de Enel au rezultat a fi mai atractivi pentru noi", a declarat directorul executiv al UES, Anatoli Ciubais. Detaliile ofertei castigatoare nu au fost prezentate.



Surse apropiate organizatorilor au indicat ca s-a dorit in mod special ca licitatia sa fie una dificila. Au existat zece expresii de interes din partea unor furnizori europeni de utilitati, insa numai Enel si Fortum au lansat oferte, ceilalti retragandu-se ulterior din cursa.



Concurentii europeni RWE (Germania) si EdF (Franta) au hotarat sa nu se implice in aceasta licitatie. EdF si partenerul sau rus Interros, proprietarul concernului metalurgic Norilsk Nickel, au explicat ca nu au fost de acord cu conditiile impuse in cadrul licitatiei.



Castigatorului licitatiei i se interzice sa cumpere centrala electrica in urmatorii cinci ani de la preluarea managementului - conditie considerata dificil de acceptat de catre Enel.



Contractul de management poate fi prelungit inca un an, ceea ce lasa un spatiu de cel putin un an intre expirarea contractului si potentiala achizitie a centralei.



Pentru sectorul utilitatilor, care va fi dereglementat in anul 2006, contractul incheiat intre UES si Enel seamana cu decizia grupului petrolier British Petroleum (BP) de a prelua 50% din producatorul rus de petrol TNK, o tranzactie de referinta pentru economia Rusiei, potrivit lui Ciubais.



"Este dificil pentru sectorul energetic sa concureze cu industria petroliera, care inregistreaza un alt nivel al veniturilor si profitabilitatii. Este pentru prima data cand aducem o companie cu un nume atat de rasunator", a mai spus Ciubais.



UES incearca de multa vreme sa faciliteze accesul investitorilor straini in industria energetica din Rusia, a carei activitate este ingreunata de tarife guvernamentale ridicate, un sistem strict de control al investitiilor si echipamente invechite.



Prima data cand a venit cu ideea contractelor de management, UES a propus predarea in mainile strainilor a unor companii mai mari, insa actionarii nu au vrut ca persoane din afara sa aiba acces la informatii si fluxuri de numerar.
anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO