Elveţia a decis să pună la bătaie un pachet de 10,5 miliarde dolari (10 miliarde franci elveţieni), printr-un fond valabil imediat pentru a limita impactul economic al crizei COVID-19, potrivit unui anunţ al guvernului, citat de Reuters.
Mai mult, guvernul a anunţat că va impune verificări stricte la toate graniţele şi va închide şcolile cel puţin până pe 4 aprilie, în contextul în care numărul cazurilor confirmate de infecţie cu coronavirus au trecut de 1.000 în Elveţia şi Liechtenstein.
În acelaşi timp, Elveţia a interzis evenimentele cu peste 100 de persoane pentru a încetini răspândirea virusului.
Preşedintele Simonetta Sommaruga descrie situaţia ca fiind una dificilă, care necesită măsuri drastice pentru a ieşi din ea cât mai rapid.
Scopul guvernului este de a proteja sănătatea cetăţenilor şi de a susţine businessurile, a spus şefa statului, vineri, într-o conferinţă de presă.
„Avem la dispoziţie mijloacele şi capacitatea de a trece prin această situaţie atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere financiar”, a declarat Sommaruga.