În timp ce Rezerva Federală a SUA pregăteşte terenul pentru creşterea dobânzilor, BCE se asigură că economia zonei euro nu va rămâne fără banii ieftini cu care a scos-o din recesiune. S-ar putea spune că Fed, cea mai puternică bancă centrală a lumii, se teme mai mult de inflaţie decât cea mai puternică bancă europeană. Însă pentru a afla de ce se teme BCE nu trebuie privit mai departe de Italia şi de industria bicicletelor.
Economia italiană s-a prăbuşit cu aproape 9% anul trecut, iar pentru anul acesta este prognozată o recuperare de doar 6%. Una şi mai lentă, de 4%, este aşteptată pentru anul viitor. Italia este o economie cu probleme de structură care şi în vremuri normale creşte lent.
Noi valuri ale pandemiei, inflaţia şi blocajele de pe lanţurile de aprovizionare locale şi globale au întunecat deja perspectivele de revenire ale Germaniei, cea mai mare economie europeană şi motorul de creştere al regiunii. Italia este şi mai vulnerabilă. O firmă care poate fi considerată un barometru al situaţiei din economia italiană este producătorul de biciclete electrice Atala, scrie Euronews.
Cu liniile de producţie în nordul industrializat al ţării, firma şi-a văzut comenzile explodând cu 60% de la izbucnirea pandemiei de COVID-19. Dar acum se chinuie să răspundă cererii deoarece timpul în care-i sunt livrate componentele a crescut. „Am crescut producţia cu 36% în 2020, iar în 2021 ar trebui să vedem o creştere de 10-15%. Se putea mai mult, dar penuria de componente a redus potenţialul de expansiune“, explică CEO-ul de la Atala, Massimo Panzeri.
Expansiunea afacerilor şi industriei în general înseamnă şi creştere economică, iar încetinirea lor înseamnă şi o revenire a economiei incertă.
Acest lucru a devenit evident în Germania. Bundesbank, banca centrală a acestei ţări, a calculat că restricţiile introduse din cauza pandemiei şi sincopele de pe lanţurile de aprovizionare vor încetini până la oprire creşterea economică în actualul trimestru şi următorul.
Prognozele prevăd un impuls de creştere mai puternic în primăvară, când consumul privat este aşteptat „să urce considerabil“. Însă până atunci mai e. Astfel, Bundesbank şi-a redus proiecţiile de creştere economică pentru anul viitor de la 5,2% la 4,2% (ceea ce este mult pentru o economie mare) şi le-a îmbunătăţit pe cele pentru 2023, de la 1,7% la 3,2%. Dar ceea ce a arătat clar criza este cât de imprecise sunt modelele de prognoză în actualele condiţii economice.
Banca centrală germană vede şi inflaţia la 3,6% în 2022, dublă faţă de cât se aştepta în iunie, şi la 2,2% în 2023 şi 2024, peste ţinta de 2% a BCE. Inflaţia, deşi mare pentru ultimul deceniu, este mai mică decât cea din SUA. Însă preţurile cresc cu toate că salariile negociate colectiv abia dacă s-au urnit anul acesta (un plus de doar 1,3%, la o inflaţie estimată la 3%), arată cele mai recente date. Aceasta înseamnă că inflaţia erodează veniturile angajaţilor şi că persistenţa ei riscă să descurajeze gospodăriile să cheltuiască. Aceste cheltuieli ar trebui să fie baza relansării economice.
Şi ce se va întâmpla dacă din cauza scumpirilor cresc presiunile pentru majorări salariale mai serioase? Creşterea salariilor tinde să creeze şi mai multă inflaţie. Germanii au fobie de creşteri de preţuri şi de dobânzi mici, exact ceea ce pare să încurajeze BCE. Noul cancelar Olaf Scholz, social-democrat, a promis creşterea salariului minim pe economie cu 25% anul viitor. Problemele se simt în economia reală.
Decembrie este a şasea lună la rând în care încrederea firmelor germane scade. O analiză a asociaţiei industriei chimice VCI arată că 35% din companii şi-au restrâns producţia din cauza dificultăţilor de aprovizionare, iar 10% şi-au închis fabricile temporar. Preşedintele institutului Ifo†a atras atenţia că a crescut pesimismul privind prima jumătate a anului viitor. „Economia germană nu va primi cadouri anul acesta“,a spus expertul în economie.
Pe scurt, creşterea economică încetineşte, în timp ce inflaţia accelerează. În SUA, unde revenirea economiei este mai puternică decât în zona euro şi inflaţia este mai rapidă, Fed a făcut o prioritate din stoparea creşterilor de preţuri. În acest sens, grăbeşte retragerea stimulentelor de politică monetară şi netezeşte calea creşterilor de dobânzi. În zona euro, BCE nu se grăbeşte şi este prudentă. Va retrage un program de achiziţii de obligaţiuni de urgenţă pornit pentru a scoate economia zonei euro din recesiune, dar va mări debitul unui program mai vechi. Astfel, BCE lasă inflaţia liberă, dar se asigură că economiile rămân cu o plasă de siguranţă solidă din credite ieftine.
Pe lângă dorinţa de a ocroti economia, o altă justificare a inacţiunii BCE în a stopa creşterile de preţuri ar putea fi aceea că în teorie inflaţia tinde să reducă datoria guvernamentală. Acest lucru ar fi de folos mai ales Italiei, Spaniei şi Greciei. Iar preţurile mai mari înseamnă încasări mai mari din TVA pentru oricare guvern. Cât despre perspectivele de inflaţie, unul din membrii consiliului guvernator al BCE, Francois Villeroy de Galhau, care este şi guvernatorul băncii centrale a Franţei, a făcut recent câteva comentarii. Unul este vă zona euro este „probabil relativ aproape de vârful inflaţiei“.
