Business Internaţional

Economia elitelor ne va distruge pe toţi, chiar dacă suntem bogaţi

Timp de peste 30 de ani am considerat ca adevăr demonstrat ceva ce în realitate este fals. Economişti în care am avut încredere că ştiu mai bine decât noi s-au înşelat. În tot acest timp oamenii au avut de suferit şi suferă în continuare. Un mit economic perfid este în special acela că dacă avuţia se duce mai întâi la elită, de acolo se va prelinge în jos în toate sferele economice prin cheltuieli şi investiţii. Dacă vrem să avem o economie despre care într-o bună zi să putem spune că este notabil mai puţin dementă, trebuie să vedem adevărata faţă a economiei actuale, scrie pe blogul ziarului american Huffington Post Scott Santens, scriitor şi susţinător al venitului de bază.

Această credinţă, că este benefic pentru toată lumea să cedezi o porţie tot mai mare din plăcintă vârfului spectrului economic deoarece ceea ce rămâne va creşte, este atacată de jucători chiar importanţi, cum ar fi FMI şi OCDE.  Ideea a început să fie combătută cu atâta îndârjire încât cine îi mai este credincios se poate considera un zombi, un mort viu.

Dacă analizăm datele, vom pleca de la comparaţia dintre bonusurile de pe Wall Street şi efectele de multiplicator economic al banilor cu mişcare rapidă, trecem prin cercetările care pun în paralel creşterea economică şi distribuirea inegală a veniturilor şi ajungem la ceea ce ne-au demonstrat până acum transferurile globale de bani şi efectele pe care le au miliardarii asupra economiei. Să ardem, deci, cu napalm, această idee-zombi a creşterii economice prin distribuire inegală a avuţiei.

Într-o analiză a Institute for Policy Studies se arată că fiecare dolar suplimentar care intră în buzunarele celor cu salarii mici adaugă câte 1,21 de dolari la economia naţională.

Cel puţin aşa se poate deduce din calculele care folosesc modele cu multiplicatori economici standard. Orice dolar care ajunge în conturile americanilor cu venituri mari adaugă doar 39 de cenţi la PIB. În schimb, fiecare astfel de dolar contribuie considerabil la creşterea averilor respectivilor. Bancherii de pe Wall Steet au primit în 2013 ca bonusuri 26,7 miliarde de dolari. Dacă aceşti bani s-ar fi dus la muncitorii cu salarii mici, PIB-ul american ar fi crescut cu 32,3 miliarde de dolari, de trei ori mai mult decât ar fi de aşteptat să fie contribuţia bonusurilor de pe Wall Street.

Ani şi ani astfel de practici au persistat în SUA şi nu numai. Aceasta când se ştie că banii, dacă ajung la păturile de jos, sunt de trei ori mai eficienţi la impulsionarea creşterii economice decât dacă ajung sus de tot.

Felul în care banii ajung să alimenteze creşterea economică se cheamă efect de multiplicare. Cei cu bani puţini tind să cheltuiască mai rapid, iar cei cu bani mulţi, care au deja de toate, cheltuie mai lent.

Schimburile de bani au o anumită frecvenţă, viteză, mai mare în păturile de jos decât în cele de sus. Când ai mulţi dolari, aceştia tind să se transforme în active care nu circulă, precum monede de aur depozitate la bănci, în SUA sau în altă parte.

În prezent, viteza de schimb a dolarilor în SUA este mai mică decât era în timpul Marii Depresiuni economice. Banii nu circulă. Rezultatul este o creştere economică din ce în ce mai încovoiată, atât de încovoiată încât chiar Disney, o companie construită pe consumul clasei de mijloc, o lasă pe aceasta în urmă şi accelerează spre acea pătură a populaţiei din ce în ce mai redusă care are din ce în ce mai mulţi bani de cheltuit.

Ricardo Reis şi Alistair McKay, specialişti în economie la universităţile Columbia şi Boston, au descoperit că nu este alt mod mai bun de a stabiliza o economie întreagă decât extinderea programelor de taxare şi transfer care reduc inegalitatea.

Când schimburi nu poate face decât o proporţie redusă din populaţie, suferă întreaga economie deoarece mulţi sunt excluşi spre beneficiul celor puţini. Dar şi acest beneficiu este o iluzie. Acest beneficiu nu este unul real. Este ca şi cum ai încerca să-ţi faci bine întrerupând circulaţia sângelui spre orice altă parte a corpului în afară de creier. Totul va muri în cele din urmă, dar va înflori cangrena.

Într-o analiză publicată în iarna anului trecut, „Tendinţe în distribuirea inengală a veniturilor şi impactul asupra creşterii economice“, OCDE a descoperit şi ea că inegalitatea încetineşte creşterea economică.

„Inegalitatea în creştere a redus cu peste zece puncte procentuale creşterea din Mexic şi Noua Zeelandă în ultimele două decenii de până la Marea Recesiune. În Italia, Marea Britanie şi SUA, rata cumulată de creştere ar fi fost mai mare cu 6-9 procente dacă diferenţele economice nu s-ar fi mărit. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Suedia, Finlanda şi Norvegia. În schimb, reducerea inegalităţii a ajutat PIB-ul să crească în Spania, Franţa şi Irlanda înainte de criză.“

O frază din acest raport merită toată atenţia: „impactul pe care inegalitatea în are asupra creşterii are drept cauză diferenţa dintre pătura cea mai săracă reprezentând 40% din populaţie şi restul societăţii, nu doar diferenţa faţă de pătura cea mai săracă reprezentând 10% din populaţie. Programele anti-sărăcie nu vor fi suficiente“.

Deci nu este suficient să faci transferuri doar de la vârf la bază.

Cei care beneficiază de transferuri trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din populaţie. Trebuie majorat venitul clasei de mijloc, alături de cel al persoanelor care trăiesc aproape de sau sub pragul sărăciei. Iar toate acestea trebuie să se întâmple pe socoteala clasei de sus. Dacă nu facem aşa, toţi pierdem, chiar dacă suntem bogaţi.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.