Business Internaţional

După misiunea din Grecia, zeci de pompieri români trimişi în Franţa pentru stingerea incendiilor

După misiunea din Grecia, zeci de pompieri români...

Autor: Laura Buciu

30.07.2023, 14:40 40

Un modul de pompieri specializat în stins incendii de pădure pleacă duminică în Franţa, în Marsilia, pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată şi pădure. Alţi zeci de pompieri sunt plecaţi în Grecia.

În perioada 30 iulie - 2 septembrie, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă cu un modul naţional specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziţionare, organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor franceze în gestionarea acestui tip de risc.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele participante.

Activarea si operaţionalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Franţei, în locaţiile stabilite de partenerii francezi.

Primul contingent, de 40 de pompieri şi 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), o cisternă (30.000 l), o autospecială cu capacitate mare (10.000 l), un microbuz transport personal şi un autocar, a început deplasarea duminică, pe ruta Arad-Nădlac-Budapesta-Geneva-Marsilia.

Suplimentarea tehnicii şi a personalului de intervenţie va fi realizată în funcţie de dinamica situaţiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităţilor franceze, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16 august, urmând ca alţi 40 de pompieri să înlocuiască personalul din Marsilia.

Programul de asistenţă este finanţat de UE şi a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunităţile franceze, după incendiile înregistrate anul trecut. Acesta se regăseşte în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei şi reuneşte echipaje operative de stingere din România, Polonia, Slovenia şi Austria.

Pe baza programului pilot de pre-poziţionare organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în 2022 în Republica Elenă şi disponibilităţii declarate de DG ECHO de a sprijini şi în 2023 pre-poziţionarea de module specializate de stins incendii de pădure în ţările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit, în data de 9 iunie 2023, solicitarea autorităţilor franceze de a pre-poziţiona module specializate în stingerea incendiilor de pădure în lunile iulie şi august ale acestui an. Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.

În vara anului 2022, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgenţă, în sprijinul autorităţilor franceze şi protecţia comunităţilor afectate. Astfel, timp de o săptămână (11-19 august 2022), un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure a fost dislocat în Franţa pentru susţinerea misiunilor din zonele puternic afectate de incendii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO