LIVE: Conferinţa ZF Agribusiness 2021, anul producţiilor istorice: Cum putem să menţinem rezultatele foarte bune? Ce rol joacă tehnologia, roboţii, senzorii şi dronele în dezvoltare?
Business Internaţional

Donald Trump: Vom semna un acord comercial cu Marea Britanie

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică, în cadrul summit-ului G7 de la Biarritz, Franţa, că ţara sa va semna un acord comercial cu Londra după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, potrivit Reuters.

Declaraţia a fost făcută în timpul întrevederii cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, despre care Donald Trump a declarat că este omul potrivit pentru a duce Brexit până la capăt.

„Vom avea un acord comercial mare, mai mare decât orice alt acord am avut până acum cu Marea Britanie”, a declarat Trump, care a adăugat că Marea Britanie nu a putut semna până acum asemenea acorduri din cauza calităţii sale de membru UE. „La un moment dat, când nu vor mai avea acest obstacol (apartenenţa la UE, n.r.) (...), vom avea negocieri foarte bune privind comerţul”, a spus acesta.

În timpul discuţiilor cu Trump, Johnson i-a spus liderului de la Casa Albă că războiul comercial pe care îl poartă cu China ar trebui evitat. „Suntem în favoarea păcii comerciale”, a spus premierul britanic.

Summitul Grupului ţărilor puternic industrializate se desfăşoară în perioada 24-26 august în staţiunea Biarritz, situată în sud-vestul Franţei. Uniunea Europeană este reprezentată de Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, la reuniunea cu liderii ţărilor din G7 - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.