Business Internaţional

DOCUMENT. Autorităţile din SUA, care îi cer lui Zuckerberg să renunţe la WhatsApp şi Instagram, se folosesc de propriile cuvinte ale miliardarului: „Este mai bine să cumperi decât să concurezi”

CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg

CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg

Autor: Eduard Ivanovici

01.01.2021, 07:00 24284

Recent, Comisia Federală pentru Comerţ din SUA (FTC) a dat în judecată Facebook pentru „monopolizarea ilegală a pieţei”, luând în vizor cumpărarea platformei de mesagerie WhatsApp şi reţelei de socializare Instagram.

Comisia acuză gigantul de pe Silicon Valley de achiziţionarea companiilor în ideea de a neutraliza nivelul de competiţie şi cere vânzarea celor două firme. Într-un proces separat, un grup de 48 de procurori generali susţin că Facebook a folosit o strategie de tipul „cumpără şi îngroapă” faţă de o serie de competitori.

Conform unor e-mail-uri care au fost publicate de comisie, Mark Zuckerberg – CEO-ul şi fondatorul Facebook – a declarat în 2008 că „este mai bine să cumperi decât să concurezi”, conform Business Insider.

„Instagram a devenit un mare competitor în ceea ce priveşte sectorul de photo-sharing şi va deveni treptat viitorul fotografiilor””, a declarat Zuckerberg în 2011.

Miliardarul scria în februarie 2012 că, în condiţiile în care Instagram va rămâne un competitor de sine stătător sau va fi achiziţionat de rivalii de la Google sau Apple, Facebook „va rămâne în urma Instagram”. Posibilitatea i-a dat de gândit CEO-ului întrucât Facebook a achiziţionat Instagram în acelaşi an pentru un miliard de dolari.

În ziua în care a fost anunţat acordul, Zuckerberg le transmitea angajaţilor: „Îmi amintesc când îmi spuneaţi că adevărata ameninţare este Instagram şi nu Google+. Aveaţi dreptate. Însă avantajul cu startup-urile este faptul că le poţi cumpăra”.

Următoarea ameninţare avea să devină WhatsApp, liderul la nivel global al aplicaţiilor de mesagerie. Facebook a achiziţionat platforma, care se bucura de popularitate în afara Statelor Unite, în 2014 pentru suma de 19 miliarde de dolari.

În acel moment, angajaţii Facebook descriau WhatsApp drept „singura companie care ar fi putut deveni următorul FB cu ajutorul telefoanelor mobile”.

Sursa e-mail-urilor: ftc.gov/system/files/documents/cases/1910134fbcomplaint.pdf

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO