Business Internaţional

Disputa la nivel inalt intre producatorii de otel

22.07.2003, 00:00 11



Doi dintre cei mai mari producatori de otel din lume, US Steel si Arcelor din Luxemburg, se afla intr-o disputa privind o presupusa nerespectare a normelor europene privind nivelul subventiilor acordate de catre stat.



Scandalul, care implica fabrica din Slovacia a gigantului US Steel, ameninta competitivitatea producatorilor rivali din Europa Occidentala.



Intr-o declaratie acordata cotidianului Financial Times, Guy Dolle, directorul executiv al Arcelor, a afirmat ca prin cresterea productiei in uzina detinuta in Kosice, US Steel a incalcat cu buna stiinta principiile Uniunii Europene.



Criticile lui Dolle s-au indreptat si catre guvernul slovac, care initial se angajase sa mentina productia de otel la un nivel prestabilit.



Guvernul din Bratislava a primit aprobarea din partea autoritatilor europene de a subventiona uzina din Kosice cu 500 milioane $ - prin reduceri de taxe - dar in acelasi timp s-a angajat sa isi mentina constanta productia de otel pana in anul 2004, cand Slovacia se va integra in blocul european.



Conflictul dintre Arcelor si US Steel aduce in discutie problema mai veche a subventiilor primite de producatorii de otel din tarile fost comuniste, subventii care destabilizeaza pozitia marilor competitori din Europa Occidentala, in contextul in care rimul lent al economiei mondiale si tensiunile la nivel global au avut un impact negativ asupra vanzarilor.



Majoritatea producatorilor din tari cu traditie in industria otelului si-au exprimat ingrijorarea asupra posibilitatii ca exporturile ieftine din fostul bloc sovietic sa destabilizeze concurenta pe piata europeana.



Pe langa costurile scazute la care opereaza, producatorii din fostul bloc sovietic primesc de ani buni subventii generoase din partea statului; de aceste "facilitati" nu pot insa beneficia si tarile membre ale Uniunii Europene.



Intr-o scrisoare adresata lui Erkki Liikanen, comisarul european pentru sectorul privat, Guy Dolle, in calitatea sa de presedinte al Eurofer - asociatia europeana a producatorilor de otel, cu sediul la Bruxelles - a afirmat necesitatea respectarii de catre statele fostului bloc sovietic a prevederilor UE privind nivelul subventiilor primite de la stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO