Caută doar în titlu
Business Internaţional

Dezvăluire privind cumetriile politico-economice la cel mai înalt nivel: Fiica preşedintelui SUA a fost mai mulţi ani pe lista de plată a patronul celui mai important post de ştiri din SUA care l-a ajutat pe Donald Trump să ajungă la Casa Albă

Fiica preşedintelui Donald Trump, Ivanka Trump, a activat în board-ul de supraveghere a unui fond de investiţii în valoare de aproape 300 de milioane de dolari, în numele celor două fiice minore ale magnatului media Rupert Murdoch cel care prin postul de televiziune Fox News l-a susţinut pe Trump să ajungă la Casa Albă, scrie publicaţia americană Fortuna, care citează cotidianul britanic Financial Times.

Purtătorul de cuvânt al fiicei preşedintelui SUA a declarat că Ivanka a renunţat la poziţia pe care o avea în consiliul de supraveghere al fondului la sfârşitul lunii decembrie, astfel încât să elimine orice asociere necorespunzătoare a ei cu unii dintre cei mai puternici moguli media din SUA.

Ivanka Trump a stat în acest board pentru mai mulţi ani.

Fondul administrează aproape 300 milioane dolari în acţiuni în 21 Century Fox şi News Corp, în numele Har şi Chloe Murdoch, în vârstă de 15 şi, respectiv, 13 ani.

Har şi Chloe sunt copiii lui Murdoch cu a treia soţia sa, Wendy Deng.

Murdoch a divorţat de Wendy Deng în urmă cu aproape doi ani după ce a aflat că aceasta ar fi avut o relaţie sentimentală cu Tony Blair, fostul premier britanic.

Murdoch, prin cel mai puternic ziar din Marea Britanie, tabloidul The Sun, l-a susţinut pe Tony Blair să ajungă şi să se menţină la putere timp de un deceniu. Murdoch era considerat unul dintre sfătuitorii lui Blair.

Murdoch, 85 de ani, controlează prin 21 Century Fox şi News Corp cel mai puternic post de ştiri din America, Fox News, care l-a susţinut din plin pe Trump în alegerile pentru Casa Albă, precum şi cel mai puternic cotidian de business din lume, The Wall Street Journal, rivalul lui Financial Times.

Legătura dintre Murdoch şi Trump este destul de veche, iar la alegerile din noiembrie din SUA pubicaţiile mogulului au fost de partea lui Trump.

În Marea Britanie, Murdoch şi The Sun au susţinut Brexitul.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.