Business Internaţional

Dexia a dat credite de 1,5 mld. euro acţionarilor pentru a cumpăra participaţii la...Dexia

Dexia a dat credite de 1,5 mld. euro acţionarilor pentru a cumpăra participaţii la...Dexia

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

21.10.2011, 10:49 558

Dexia a acordat împrumuturi de 1,5 miliarde euro celor mai mari investitori instituţionali din propriul acţionariat, care au folosit banii pentru a cumpăra acţiuni ale băncii, potrivit Financial Times (FT), preluat de Reuters.

Dexia Bank Belgium, subsidiară a grupului franco-belgian Dexia care avea nevoie de o majorare de capital, a împrumutat 1,2 miliarde euro către Holding Communal, fond de investiţii al celor mai puternice municipalităţi din Belgia, care a folosit banii pentru a participa la două majorări de capital ale băncii, în 2006 şi 2008, scrie FT.

Totodată Arco, fondul de investiţii al unei asociaţii patronale belgiene, a împrumutat 275 milioane euro de la Dexia tot pentru a participa la majorările de capital ale băncii, potrivit FT.

Cele două entităţi deţineau cumulat 35% din acţiunile Dexia şi sunt reprezentate în Consiliul de Administraţie.

Astfel, Dexia şi-a autofinanţat practic recapitalizarea.

În plus, FT notează că Dexia a acceptat propriile acţiuni drept garanţii colaterale pentru împrumuturi.

Capitalizarea Dexia s-a prăbuşit în ultimii ani, de la 21 miliarde euro în 2006 la un miliard de euro în prezent.

FT arată că Dexia a atras atenţia autorităţilor belgiene prin cele două operaţiuni. Deşi astfel de scheme sunt ilegale în majoritatea statelor lumii şi sunt acum interzise în UE, Dexia nu a încălcat nicio lege în vigoare la acea dată.

Banca franco-belgiană va fi divizată pentru extragerea activelor "toxice" din portofoliu şi va fi recapitalizată de guvernele din Franţa, Belgia şi Luxembourg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO