Business Internaţional

Deutsche Welle: Martin Winterkorn, fostul CEO al VW şi cel mai bogat pensionar al Germaniei, ar trebui să înceapă să spună adevărul

 Martin Winterkorn

Martin Winterkorn

Autor: Catalina Apostoiu

17.04.2019, 00:00 326

Condamnarea fostului CEO al Volkwagen Martin Winterkorn reprezintă următorul pas logic după scandalul emisiilor în care a fost implicată compania. Henrik Bohme de la Deutsche Welle consideră că Winterkorn ar trebui acum să spună întreg adevărul.

A fost doar o chestiune de timp. Oficialii grupului VW pot spune în mod repetat că lucrurile merg spre bine, lăudând luminosul viitor electric al companiei, dar trecutul îi va mai bântui o vreme. După izbucnirea scandalului emisiilor în 2015, procurorii din Braunschweig, Germania, au avut nevoie de mult timp pentru a studia volumul copleşitor de documente având legătură cu Dieselgate.

Acum, aceştia au formulat într-un final acuzaţiile împotriva lui Winterkorn, care conducea compania când înşelătoria a devenit publică. Acuzaţiile sunt grave. Procurorii vorbesc de fraudă severă şi încălcarea legislaţiei naţionale în domeniul concurenţei, vorbesc despre deturnare de fonduri, evaziune fiscală şi falsă certificare.

Avocaţii lui Winterkorn vor avea de luptat pe mai multe fronturi. Statele Unite au emis deja un mandat de arestare împotriva lui, iar SEC-ul l-a acuzat luna trecută pe Winterkorn de înşelătorie.

Deşi VW nu va primi probabil o amendă de dimensiunea celei ce i-a fost impusă în SUA (30 mld. $), imaginea companiei are masiv de suferit de pe urma bătăliilor în instanţă, scrie Bohme.

Nu este vorba doar de Winterkorn şi celelalte patru persoane care au fost puse sub acuzaţie în Germania. Procurorii din Braunschweig anchetează un număr total de 36 de persoane, printre care fostul director financiar al VW, Hans Dieter Poetsch, care conduce acum consiliul de supraveghere. La strâmtoare este şi actualul CEO al VW, Herbert Diess. În plus, investitorii şi-au unit forţele pentru a lansa o acţiune comună în instanţă pentru a-şi stabili dreptul la comensaţii de miliarde de euro.

Pe scurt, calea către viitorul electric al Volkswagen este presărat cu procese. Cum se va prezenta cel mai bine plătit pensionar al Germaniei (Winterkorn primeşte 1.300 de euro pe zi) în faţa judecătorilor? Îşi va recunoaşte oare vinovăţia sau va susţine în continuare că nu a ştiut nimic?

Până acum, cam acest lucru din urmă a făcut. Winterkorn şi-a făcut un nume cunoscând toate detaliile tehnice privitoare la maşinile „lui“, şi totuşi nu a întrebat de ce maşinile diesel ale companiei erau brusc atât de curate. Dacă Winterkorn vrea să salveze ceva din munca sa de o viaţă, acesta ar trebui să înceapă să spună adevărul, scrie Henrik Bohme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO