Business Internaţional

Democraţii din Camera Reprezentanţilor s-au reunit pemtru a redacta acuzaţiile împotriva lui Trump

Democraţii din Camera Reprezentanţilor s-au reunit...

Autor: Marinela Sarbu

08.12.2019, 14:00 37

Democraţii din Camera Reprezentanţilor SUA s-au întâlnit pentru a redacta acuzaţiile împotriva lui Donald Trump şi pentru a se pregăti pentru ceea ce ar putea fi ultima săptămână a anchetei împotriva preşedintelui, relatează site-ul genţiei Reuters.

După ce a ieşit dintr-o şedinţă de uşile închise de o zi întreagă, parlamentarii din cadrul Comisiei Juridice a Camerei au declarat că sunt încă în proces de redactare a acuzaţiilor formale, cunoscute sub numele de articole de punere sub acuzare, pe care comisia l-ar putea recomanda pentru votul definitiv al Camerei cel mai devreme joi.

Jamie Raskin a declarat că, sâmbătă seara, comisia şi-a petrecut ziua digerând informaţiile pe care le-au primit de la Comisia de Informaţii a Camerei şi cercetătorii de drept constituţional, care au depus mărturie miercuri în Congres.

"Acum suntem în proces de a pune legea şi faptele la un loc pentru a începe să ne gândim la următorul pas", a spus el.

Parlamentarii au lansat un raport de 55 de pagini, sâmbătă dimineaţă, în care expuneau ceea ce văd drept motive constituţionale pe baza cărora ar putea fi construite articole de punere sub acuzare.

Comisia va organiza o şedinţă publică luni pentru a analiza probele adunate în cadrul anchetă.

Republicanii au solicitat o zi întreagă de proceduri pentru a examina propriile lor probe, inclusiv un raport de 110 pagini care ar arăta că ancheta nu a găsit nicio dovadă a unei infracţiuni comise de preşedinte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO