Business Internaţional

De ce refuză şefa Fed să meargă la cea mai importantă întâlnire a bancherilor lumii

Janet Yellen, preşedinta Rezervei Federale a SUA

Janet Yellen, preşedinta Rezervei Federale a SUA

Autor: Luiza Chiroiu

01.06.2015, 00:00 944
Janet Yellen, preşedinta Rezervei Federale a SUA, a anunţat că nu va participa la întâlnirea şefilor de bănci centrale care va avea loc în luna august. Deşi nu este o şedinţă oficială, simpozionul din Jackson Hole, Wyoming, a devenit în ultimii ani cea mai importantă reuniune a preşedinţilor de bănci centrale, urmărită de pieţele financiare pentru preţioasele indicii pe care participanţii le oferă în legătură cu politica monetară pe care intenţionează să o adopte, scrie CNBC. Yellen devine astfel primul preşedinte al Fed care nu merge la această întâlnire anuală.
 
Decizia şefei băncii centrale din SUA a declanşat un val de speculaţii în rândul analiştilor cu privire la motivele pentru care Yellen refuză să participe la reuniunea din SUA. Cum bancherii lumii au folosit în ultimii ani această întâlnire ca prilej pentru a anunţa măsurile de relaxare cantitativă pe care urmau să le ia, analiştii susţin că cea mai plauzibilă justificare a lui Yellen este faptul că Fed vrea să crească dobânda de politică monetară în urma şedinţei din septembrie. De aceea, Yellen nu ar vrea să creeze prea multă agitaţie în jurul acestei decizii a băncii centrale, iar oferirea chiar şi a unor indicii în acest sens cu o lună înaintea anunţului oficial ar provoca nelinişte pe pieţele financiare. De asemenea, se prea poate ca Yellen să vrea să anunţe doar pe căi oficiale schimbarea importantă de politică monetară presupusă de creşterea dobânzilor, în condiţiile în care acestea s-au aflat aproape de nivelul zero din 2008.Mai mulţi oficiali Fed au anunţat de-a lungul ultimului an că normalizarea politicii monetare se va face pe parcursul lui 2015.
 
Există însă şi scenarii mai alarmiste în ceea ce priveşte refuzul şefei Fed de a participa la întâlnirea din august. Tot mai multe voci susţin că Yellen vrea să treacă neobservată de public, din cauza unor reuniuni avute cu reprezentanţii Congresului american, cu care ar fi discutat atât despre politica monetară a băncii centrale, cât şi despre reglementările din sectorul bancar. Fed a încercat în ultimii ani să crească nivelul de transparentizare al instituţiei, în condiţiile în care Congresul vrea să facă banca centrală să dea socoteală în faţa sa pentru deciziile de politică monetară pe care le ia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO